Adama
Vinasa Rompak

Adrian Rădulescu: Producţia de porumb - boabe se apropie de 9 mil. tone

Publicat: 29 noiembrie 2010 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Producţia de porumb - boabe obţinută în 2010 se apropie de 9 mil. tone, din care 1,5 mil. tone sunt deja contractate pentru export, a declarat, la începutul acestei luni, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. „Ne apropiem de 9 milioane tone de porumb recoltate, respectiv de estimările Ministerului de 9,08 milioane tone, dar avem deja contractate pentru export peste 1,5 milioane tone. În 2010 este pentru prima dată când facem o cantitate mare de porumb, după mulţi ani în care am avut producţii mici. Pot zice că e vorba de o cantitate istorică în ceea ce priveşte producţia medie, care este undeva la 5.000 de kilograme pe hectar”, a precizat Rădulescu, citat de Agerpres.

Ministerul Agriculturii a estimat pentru 2010 o producţie totală de porumb boabe de 9,085 mil. tone, mai mare cu 20% faţă de recolta anului trecut, cifrată la 7,3 mil. tone, cu o medie de 3,3 tone/ha, în timp ce în 2008 a fost de 7,87 mil. tone (3,2 tone/ha).

 

România, în top 10 mondial

Potrivit analiştilor economici, România ar putea ajunge anul acesta în top 10 mondial al ţărilor producătoare de porumb, după SUA, China, Brazilia, dar înaintea altor ţări ca Ucraina, Spania sau Rusia. România ocupă primul loc în UE în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu porumb, deţinând aproape 30% din suprafaţa totală de 8,6 mil. ha.

Potrivit unui studiu al Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA), estimările privind producţia de porumb se ridică la 303 mil. tone în SUA, 162 mil. tone în China, 54 mil. tone în Brazilia şi 15 mil. tone în Argentina.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 794 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii