Comuna Izbiceni numără 1.500 de familii, însumând circa 5.000 de suflete. 99% din locuitorii apţi de muncă sunt fermieri legumicultori.
Comuna are 5.000 ha teren agricol din care pe 500 ha se cultivă legume în spaţii protejate iar pe alte 500 ha se cultivă legume în câmp. Pe celelalte 4.000 ha se cultivă grâu, rapiţă, orz, floarea soarelui şi porumb. Mircea Velica - primarul comunei, Monea Aurel şi Ion Marin sunt printre cei mai mari fermieri din cultura mare. Toată suprafaţa are acces la irigaţii, dar anul acesta nu au prea avut nevoie.
La Izbiceni, fiecare familie are un solar
Primarul comunei are solar încă din 1974, adică din primul an după absolvirea Facultăţii de Agricultură la Craiova. Acum lucrează împreună cu băiatul său - tot inginer agronom -3.000 mp de legume în sistem protejat şi peste 25 ha în câmp, aici se include şi cultura de pepeni. Este primar de 14 ani, pentru că a înţeles să se implice în dezvoltarea comunităţii şi să-şi lase amprenta pentru posteritate. Este un om plin de forţă, parcă din ce în ce mai tânăr, deşi este născut în 1948 - „o altă generaţie paşoptistă”. De fapt, este precum un vulcan care clocoteşte şi e gata să erupă în orice clipă. Dacă primarul se mândreşte cu realizările obşteşti, inginerul agronom prezintă cu mândrie solariile moderne, de tip tunel, dotate cu folie de umbrire, în care “cultivă azi soiurile de mâine”.
Detalii despre legumicultorii din Izbiceni şi activitatea pe care o desfăşoară cu mândrie găsiţi în revista Ferma – octombrie 2014!