Adama
Vinasa Rompak

Şeful MADR: Încercăm să dirijăm plăţi complementare pentru cultivatorii de cartofi

Publicat: 06 septembrie 2013 - 12:59
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a declarat recent că Ministerul are în vedere acordarea producătorilor autohtoni de cartofi a unor ajutoare de stat complementare, care trebuie agreate însă şi de Comisia Europeană.

Potrivit ministrului, prin aceste ajutoare ar trebui susţinută o parte din costurile de producţie, astfel încât cultivatorii români de cartofi să poată fi competitivi pe piaţă.
„E un semnal de alarmă pe care eu l-am văzut astăzi tras de cultivatori, dar şi de reprezentanţii institutelor de cercetare, faptul că cultura cartofului în România, ca si suprafeţe, este în declin faţă de ce era odată (...) E o competiţie acerbă pe piaţa Uniunii Europene din punctul de vedere al costului de producţie şi al costului vânzare şi poate că aici ar trebui să facem mai mult, să încercăm să intervenim astfel încât să sprijinim o parte din costurile pe care ei le au şi să fie competitivi pe piaţa europeană. Încercăm, din acest punct de vedere, ajutoarele de stat, ajutoarele naţionale complementare, să le dirijăm către cultivatorii de cartofi, în măsura în care şi Comisia va fi de acord şi în care nu perturbăm piaţa europeană”, a spus Daniel Constantin.

Reprezentanţii cultivatorilor de cartofi din judeţul Covasna au arătat în întâlnirea cu ministrul Agriculturii că investiţiile în această cultură sunt mult mai mari decât la grâu sau porumb, că nu fac faţă concurenţei cartofilor din străinătate şi că sunt nevoiţi şi să importe sămânţă la preţuri mari, deoarece în România nu se mai produce aproape deloc cartof de sămânţă. sursa: Agerpres

Vizualizat: 1488 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii