Adama
Vinasa Rompak

Fermierii "păgubiţi" de E.coli vor primi compensaţii de până la 70% din pierderi

Publicat: 21 iunie 2011 - 15:03
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În prima jumătate din iulie se vor examina cererile agricultorilor privind pierderile cauzate de bacteria enterohemoragică E.coli (ECEH). Se vor acorda compensaţii de cel mult 50 la sută din preţul de producător, iar pentru producătorii organizaţi, despăgubiri de până 70 la sută

Într-o reuniune a Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European (AGRI), comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş a declarat că, în prima jumătate a lunii iulie, vor fi examinate cererile privind despăgubirea agricultorilor comunitari ale căror producţii au fost afectate în urma epidemiei generate de bacteria E.coli, potrivit AGEPRES. De asemenea, oficialul european a subliniat faptul că ar exista posibilitatea suplimentării pachetului de măsuri propus de CE.

 Dacian CioloĹź_b

Cu o săptămână în urmă, reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene şi-au dat acordul pentru constituirea unui eurofond, ce însumează 210 milioane de euro, pentru compensarea uriaşelor pierderi suferite de către producătorii de legume după prăbuşirea vânzărilor.
Potrivit măsurilor propuse de CE, în urma retragerii de pe piaţă a castraveţilor, tomatelor, salatei verzi, dovleceilor şi ardeilor, se vor acorda compensaţii de cel mult jumătate din preţul de producător, corespunzător lunii iunie a.c.
Membrii asociaţiilor de producători vor beneficia de mecanisme de compensare suplimentare pentru acoperirea de până la 70 la sută din pierderi.
“Sunt conştient că în lunile următoare va trebui să lansăm şi acţiuni de promovare pentru restabilirea încrederii consumatorilor. Comisia va analiza toate dosarele, pentru o mai bună comunicare în plan intracomunitar. Vom acţiona specific, mai ales pentru sectorul legumicol”, a afirmat Dacian Cioloş.

Vizualizat: 1977 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta

Pentru a vizualiza pagina dorita, trebuie sa intrati in acontul dumneavoastra!
Utilizator inregistrat

Sunt deja un utilizator inregistrat.

Utilizator nou

Sunt utilizator nou, inregistrez

Doar utilizatorii inregistrati pot vizualiza pagina.

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii