Există multe dezbateri cu privire la depozitarea corectă a tomatelor. Unii spun că acestea ar trebui ţinute în frigider iar alţii susţin că e mai bine să le păstrăm la temperatura camerei...
Cercetătorii de la Universitatea din Göttingen (Germania) au investigat dacă există diferenţe de aromă la roşiile coapte, în funcţie de modul în care sunt păstrate, pornind de la premiza că, în principiu, consumatorii au la dispoziţie două opţiuni - depozitarea în frigider sau păstrarea la temperatura camerei.
Oamenii de ştiinţă germani au încercat să afle cum se schimbă aroma tomatelor coapte când acestea trec printr-un lanţ comercial post-recoltare şi sunt apoi depozitate fie la frigider (7 grade Celsius), fie la temperatura camerei (20 de grade Celsius).
Cercetătorii de la divizia de calitate a produselor vegetale de la Universitatea Göttingen au analizat atributele legate de aromă în noile tulpini de tomate, bazându-se pe expertiza unui "panou senzorial", format din evaluatori cu experienţă şi instruiţi care îşi folosesc simţurile pentru a percepe şi evalua proprietăţile senzoriale ale produselor.
Astfel, după ce grupul de experţi a examinat dulceaţa, aciditatea şi suculenţa roşiilor, verdictul dat de eceştia a fost că nu s-au constatat diferenţe semnificative de aromă între cele două opţiuni de depozitare atunci când se ţine cont de întregul lanţ post-recoltare.
"Varietatea de roşii este în special cea care are o influenţă importantă asupra aromei. Prin urmare, dezvoltarea de noi soiuri cu o aromă atrăgătoare poate fi un pas către îmbunătăţirea calităţii aromelor la tomate", consideră Larissa Kanski, autorul principal al studiu. "Cu cât este mai scurtă perioada de păstrare, cu atât este mai bună pentru aromă şi atributele aferente. Cu toate acestea, am putut să arătăm că, ţinând cont de întregul lanţ post-recoltare, depozitarea pe termen scurt a roşiilor coapte în frigider nu a afectat aroma", susţin cercetătorii germani.