APIA desfăşoară din 10 februarie campania de informare privind primirea cererilor de plată pe suprafaţă, având sloganul: „Eşti Fermier European. Depune la APIA cererea de sprijin! 2014 - anul tranziţiei către noua Politică Agricolă Comună”.
Potrivit unui comunicat de presă al APIA, obiectivul general al campaniei îl reprezintă informarea fermierilor cu privire la fondurile europene şi naţionale destinate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2014, precum şi la modalitatea de accesare a acestora. „Se va pune accent în continuare pe informarea eficientă a fermierilor cu privire la aplicaţia de identificare online a parcelelor agricole - IPA Online, prin care beneficiarii îşi pot vizualiza, prin conexiune la internet, propriile parcele digitizate în campania anterioară şi îşi pot digitiza şi măsura cu exactitate şi alte parcele prin identificare pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA. De asemenea, aplicaţia IPA Online pune la dispoziţia fermierilor rezultatele controalelor pe teren din anii anteriori precum şi avertizări privind calitatea digitizării parcelelor agricole şi avertizări privind respectarea anumitor cerinţe de ecocondiţionalitate. Totodată, aplicaţia IPAOnline informează fermierul dacă parcelele digitizate sunt situate în zone eligibile pentru plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală. Buna informare a fermierilor reprezintă una dintre primele şi cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România”, precizează APIA.
Potrivit Agenţiei, pe durata campaniei, centrele judeţene şi locale ale APIA vor organiza sesiuni de informare şi instruire a fermierilor şi respectiv a administraţiei agricole din primării, cu privire la perioada de depunere a cererilor de sprijin pentru plăţi pe suprafaţă în anul 2014, modalitatea de completare a acestora, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, tipurile de controale impuse de regulamentele europene, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă.
De aceste instruiri vor beneficia atât fermierii cât şi administraţia agricolă din primării, respectiv personalul din bibliotecile judeţene şi comunale cuprinse în programul Biblionet.