La recenta întrunire a Colegiului Prefectural, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi ai Direcţiei Silvice Vrancea au prezentat un raport comun privind starea infracţionalităţii în pădurile din vrâncene. Astfel, potrivit acestui document, Ţara Vrâncioaiei se află pe un neonorant loc doi la nivel de ţară în ceea ce priveşte infracţionalitatea sesizată cât şi la cea constatată.
De la începutul anului, organele cu atribuţii de control au consemnat 440 de infracţiuni la regimul silvic şi au aplicat un număr de 2.239 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2,5 milioane lei.
De asemenea, potrivit raportului, au fost soluţionate un număr de 289 dosare penale, în care au fost cercetate 555 de persoane, totodată fiind identificaţi autorii în 11 dosare penale rămase iniţial cu autori neidentificaţi.
Însă, cantităţile de lemn tăiat ilegal sunt de numai 3.000 mc de lemn, comparativ cu cei 450.000 mc de material lemnos care se recoltează anual în judeţul Vrancea.
“Nu se taie răul din rădăcină!”
Acest lucru a stârnit nedumerirea subprefectului Cristi Misăilă, care a declarat, citat de Monitorul de Vrancea: “În principal poliţia, şi nu numai, se axează pe micii transportatori şi nu se taie răul din rădăcină. Ştim foarte clar că nu se mişcă nicio creangă din pădure fără ştirea personalului silvic şi se mulţumesc organele de control ale noastre să îi sancţioneze pe micii transportatori, le dau câte o amendă de 13 milioane că nici căruţa nu face, iar la cei 550 mii de metri cubi care ar putea fi exploataţi, dumneavoastră spuneţi că s-au tăiat ilegal trei mii de metri cubi, ceea ce mi se pare infim. Au fost cazuri cu 22 mii metri cubi, dosarul instrumentat de Garda Financiară, unde au fost întocmite documente false pentru acoperirea unor exploatări ilegale de material lemnos. Nicăieri nu apare această cantitate!”
Peste 26 mii de hectare, sub toporul hoţilor!
Judeţul Vrancea deţine o un patrimoniu silvic ce însumează 181 mii hectare, din care o treime se află în proprietatea statului. Dacă cele 60.000 de hectare de pădure au paza asigurată de către pădurarii Direcţiei Silvice, nu acelaşi lucru se întâmplă cu pădurile private. Din cele 121.000 hectare împădurite, pentru suprafaţă de 26.265 hectare nu sunt asigurate servicii silvice, iar din aceasta, circa jumătate - 13.680 hectare – aparţine Obştii de Moşneni Tulnici.
Anchete în codrii moşnenilor din Tulnici
Potrivit sursei citate, la câteva zile de la şedinţa Colegiului Prefectural, organele de poliţie şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare au început verificarea exploatărilor de lemn din pădurile Obştii de Moşneni Tulnici.
Tematica de control a vizat mai multe cazuri suspecte de evaziune fiscală comisă de agenţi economici din unităţile administrativ-teritoriale Vidra, Urecheşti şi Tulnici. Până la această dată s-au efectuat 11 percheziţii, şase dintre acestea la sediile unor societăţi comerciale şi cinci la domiciliile administratorilor suspectaţi de eludarea legii.
Ocolul Silvic Privat al Obştii a reclamat faptul că, de când pădurea nu mai este păzită, sute de arbori au fost tăiaţi ilegal şi însuşiţi de hoţii de lemne.