Guvernul a aprobat o nouă perioadă de depunere a cererilor şi primirii de proiecte până la 15 martie 2014 în cazul a două scheme de ajutor de stat, privind motorina utilizată în agricultură şi plata primelor de asigurare, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„A fost aprobată o hotărâre de guvern prin care se iniţiază o nouă perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor de stat în agricultură, mă refer aici la două scheme mult aşteptate pe care le-am reintrodus din anul 2013. În primul rând, schema pentru ajutorul de stat cu privire la motorina utilizată în agricultură care, aşa cum ştiţi, a fost introdusă în trimestrul al IV-lea al anului 2013. Având în vedere vremea pe care am avut-o în acea perioadă şi în primele zile din anul 2014, foarte mulţi fermieri nu au putut să depună aceste cereri. Ca atare, am considerat că este necesar ca, o dată cu publicarea acestei hotărâri de guvern în Monitorul Oficial, să înceapă o nouă sesiune de primiri de cereri până pe data de 15 martie 2014. Este o solicitare a fermierilor şi am considerat-o absolut normală, având în vedere că ne-au rămas anumite sume din 2013”, a declarat ministrul Agriculturii într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.
S-au alocat 493 de miliaone de lei pentru motorină în 2014
Şeful MADR a adăugat că schema privind ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură va continua pe tot parcursul anului 2014, „pentru primele trei trimestre fiind alocată suma de 493 de milioane de lei”. „Cea de-a doua schemă de ajutor de stat se referă la plata primelor de asigurare. Până la data de 15 martie se prelungeşte sau se deschide o nouă sesiune de primiri de proiecte”, a mai declarat ministrul Agriculturii.