Intrarea politicienilor în agricultură este un semnal foarte bun și arată că este un domeniu din care se poate câștiga în următorii ani, a declarat vineri, la Palatul Parlamentului, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
,,Mă bucur că sunt din ce în ce mai mulți politicieni care intră în agricultură. Este o recunoaștere indirectă, ca să spun așa, a faptului că agricultura are viitor, că s-au făcut progrese în agricultură și am reușit să aducem agricultura să fie văzută cu adevărat ca un domeniu în care se poate câștiga, în care se poate investi cu siguranță în anii următori. Sper ca toate aceste investiții, indiferent de numele politicianului, să nu se facă doar din demagogie politică, să se facă cu adevărat în scopul de a lucra terenul, de a crea locuri de muncă, de a crea într-un final creștere economică”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Ioana Băsescu, fiica președintelui Traian Băsescu, a achiziționat, în luna septembrie a acestui an, mai multe parcele de teren, de mărimi diferite, cu o suprafață totală de 290,41 de hectare în comuna Nana, județul Călărași. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, prețul de vânzare a fost de 5.844.864,25 lei.
Potrivit presei centrale, deputatul PDL, Elena Udrea, a anunțat, recent, că intenționează să investească în agricultură prin achiziționarea de teren agricol. sursa: Agerpres