Adama
Vinasa Rompak

Măsura 121 pentru fermele de familie va fi deschisă în perioada 25 iunie – 31 iulie 2013

Publicat: 17 iunie 2013 - 21:21
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă lansarea, în perioada 25 iunie – 31 iulie 2013, a celei de-a unsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 121 din cadrul PNDR, destinată fermelor de familie.

Fondurile disponibile pentru această sesiune a Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 50 milioane euro şi se acordă distinct, astfel:
-16 milioane euro pentru sectorul vegetal;
-24 milioane euro pentru sectorul zootehnic;
-10 milioane euro pentru beneficiarii Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” care au semnat decizia de finanţare.

Un proiect poate primi maxim 125.000 euro finanţare nerambursabilă

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 121 în această sesiune este de 125.000 euro.

Depunerea proiectelor se va face la sediile OJPDRP, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei măsuri. Procedura de selecţie va fi afişată pe site-urile www.apdrp.ro, www.madr.ro şi la fiecare CRPDRP şi OJPDRP.

Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă Măsurii 121 este 31 iulie 2013, ora 12:00, informează APDRP.

Vizualizat: 5713 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Guvernul a adoptat prin OUG unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie

Guvernul a adoptat prin OUG unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie, care prevede înfiinţarea unui fond de 300 de milioane de lei ce va fi pus la dispoziţia unor instituţii bancare din care să acorde fermierilor credite pe o perioadă de până la zece ani.

Punctaje pentru fermele de familie care vor bani europeni prin PNDR

Punctaje pentru fermele de familie care vor bani europeni prin PNDR

Producţia de legume şi creşterea vacilor de lapte sunt sectoarele prioritare ce vor primi cele mai mari punctaje în sesiunea de depunere de proiecte pe Măsura 121 pe care Ministerul Agriculturii a anunţat că o va deschide în iunie 2013 pentru finanţarea fermelor de familie.

Sesiune PNDR deschisă în iunie: 50 milioane euro pentru fermele de familie

Sesiune PNDR deschisă în iunie: 50 milioane euro pentru fermele de familie

O sesiune de depunere proiecte pe Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din PNDR va fi deschisă la jumătatea lunii iunie 2013 pentru fermele de familie, a anunţat Ministerul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii vrea să modifice măsura 121 pentru a putea finanţa 1.000 de ferme de familie

Ministerul Agriculturii vrea să modifice măsura 121 pentru a putea finanţa 1.000 de ferme de familie

Ministerul Agriculturii intenţionează să modifice măsura 121 referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru a crea 1.000 de ferme de familie prin finanţarea cu 50.000 de euro/fermă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

08 decembrie 2024 - 08:16

O politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri. Consiliul va informa noul comisar pentru agricultură și sectorul alimentar cu privire la rezultatul discuțiilor care au avut loc în octombrie cu privire la o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri și la concluziile aferente ale președinției.

Conturile fermierilor alimentate cu peste 154 de milioane de euro!

Conturile fermierilor alimentate cu peste 154 de milioane de euro!

06 decembrie 2024 - 19:06

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a virat fonduri nerambursabile în valoare de 154,4 milioane de euro (154.484.414 €) în conturile a 310.262 de fermieri, beneficiari unici ai intervențiilor de mediu și climă din Planul Strategic 2023 – 2027. Din această sumă, 131,2 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 23,2 milioane de euro sunt asigurate de la Bugetul de Stat.

APROBATE ASTĂZI de Guvern: Fonduri suplimentare pentru fermieri!

APROBATE ASTĂZI de Guvern: Fonduri suplimentare pentru fermieri!

04 decembrie 2024 - 15:56

În ședința Guvernului din 4 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

România a exportat în primele opt luni din 2024 cereale de 2,4 miliarde de euro

România a exportat în primele opt luni din 2024 cereale de 2,4 miliarde de euro

02 decembrie 2024 - 13:52

România a exportat, în primele opt luni din 2024, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă de 2,398 miliarde euro, cu 18% mai puţin comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

28 noiembrie 2024 - 16:26

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cadrul Campaniei de plată în avans aferentă anului de cerere 2024, a autorizat la plată suma totală de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

28 noiembrie 2024 - 10:02

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene din 2025, care prevede un sprijin consistent pentru soluţionarea problemelor din domenii precum sănătate, ajutor umanitar, gestionarea frontierelor şi climă. Bugetul total pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, cu 6% mai mare decât cel pentru 2024 (o creştere cu 10 miliarde de euro).

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

28 noiembrie 2024 - 09:52

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că vor fi finanțate 581 de proiecte selectate cu suma totală de 110,4 milioane de euro.

Document: Creșterea subvențiilor APIA, modificare lege arendă, dezvoltare sistem de irigații!

Document: Creșterea subvențiilor APIA, modificare lege arendă, dezvoltare sistem de irigații!

27 noiembrie 2024 - 06:19

Creşterea subvenţiilor, dezvoltarea sistemului de irigaţii, accesul la finanţare şi modificarea legii arendei, reprezintă principalele solicitări ale fermierilor din ţara noastră, potrivit documentului Carta Albă a Agriculturii 2024 lansat ieri de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Lucrarea prezintă evaluarea stării actuale a agriculturii şi identificarea principalelor provocări şi oportunităţi pentru următorii ani. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii