La ediţia din acest an a Farm Progress Brăila 2013, organizată de Monsanto în ferma Petrosu, compania Toyota, partener al acestui eveniment, a prezentat câteva dintre modelele cunoscutului constructor japonez de automobile.
La testul driver, fermierii prezenţi au fost interesaţi de Toyota Hilux, o maşină de teren care ar satisface pe deplin cerinţele lor de deplasare în câmp.
„Modelul Hilux este mijlocul de transport în teren cel mai folosit, cel mai fiabil, cel mai confortabil şi culmea - cel mai rapid! Dacă maşinile noastre au ceva în plus faţa de ceilalţi parteneri din competiţie, acesta este tocmai rapiditatea cu care se deplasează în teren accidentat”, ne-a declarat Andrei Dima, consilier zonal de vânzări al companiei Toyota.
De la oficialul firmei am aflat că pe parcursul lunii iulie şi prima decadă a lunii august, la reprezentanţa din Brăila a companiei Toyota, s-a atins un vârf al vânzărilor. „Până acum, avem deja încheiate 10 de contracte de livrare, deci totul merge „ca pe roate”, mult mai bine decât ne aşteptam”, a susţinut Andrei Dima.
Faţă de ediţia trecută a Farm Progress Brăila, compania Toyota a venit cu un model total nou de RAV 4, fabricat în Japonia. Şi dacă tot rămânem în perimetrul noutăţilor, putem consemna şi faptul că, începând cu anul viitor, modelul Toyota Hilux 2010 va fi înlocuit cu unul nou, puţin diferit decât cel existent în piaţă, dar cu tot atâtea performanţe tehnice.