Adama
Vinasa Rompak

Rabla pentru tractoare, aproape de start

Publicat: 28 mai 2010 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Suma alocată în 2010 programului este de 100 milioane lei, din care ar putea fi acordate circa 5.882 de prime de casare, la valoarea maximă admisă.

 Prin programul Rabla, pentru tractoarele şi maşinile agricole vechi se va acorda o primă de casare de 17.000 lei (circa 4.000 euro), dar nu mai mult de 50% din valoarea cu TVA a unui tractor nou, în cazul persoanelor fizice şi de 40% din preţul de achiziţie fără TVA, în cazul persoanelor juridice.

Diferenţa dintre preţul tractorului nou şi prima de casare trebuie suportată de beneficiar din surse proprii, inclusiv prin credite bancare, însă, spre deosebire de programul Rabla pentru autoturisme şi autoutilitare, nu se acceptă ca beneficiarii să obţină diferenţa de finanţare prin contracte de leasing, cu promisiunea de a achiziţiona vehiculul la finalul contractului.

Cei care deţin un tractor sau o maşină agricolă mai veche de 10 ani şi pe care vor să o înlocuiască trebuie să se înscrie la un producător sau importator autorizat de către Administraţia Fondului de Mediu pentru a participa la program, primind, în momentul înscrierii, o notă de acceptare cu valabilitatea de 30 zile, după care pot să caseze tractorul uzat la un centru autorizat şi să îl scoată din evidenţa circulaţiei, la Poliţie. Potrivit ministrului Mediului, în luna februarie erau deja înscrise în program 40 de firme care comercializează măşini agricole.

În ceea ce priveşte tractorul ce urmează a fi casat, acesta trebuie să fie înmatriculat, în stare de funcţionare şi să conţină în mod obligatoriu motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

Persoanele juridice care doresc să participe la program trebuie să dovedească faptul că nu au datorii către stat şi să nu se afle în procedură de insolvenţă sau lichidare.

 

Acciză redusă la motorină

Fermierii vor plăţi o acciză redusă, de 21 euro/1.000 litri, pentru motorina utilizată în agricultură, faţă de acciza standard de 293 euro/1.000 litri pe care o plătesc în prezent, potrivit proiectului de HG elaborat de Ministerul Agriculturii şi care aşteaptă aprobarea Guvernului.

Conform documentului, reducerea va fi aplicată în perioada 2010-2012, pentru o cantitate anuală de cca. 700 milioane litri, din care 597,2 milioane litri pentru sectorul vegetal, 99,7 milioane litri pentru sectorul zootehnic şi 3,7 milioane litri pentru sectorul de irigaţii, schemă ce ar costa bugetul circa 190 milioane euro pe an.

Schema de reducere a accizei la motorină va fi aplicată prin acordarea de restituiri beneficiarilor, aceştia având obligaţia să depună la APIA, în maximum 60 de zile de la finele trimestrului pentru care se solicită restituirea, o cerere de restituire însoţită de facturile fiscale justificative ale cantităţilor de motorină achiziţionate, în original şi copie.

Valoarea sprijinului financiar restituit fermierilor, reprezentând diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă, este determinată anual, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală  Europeană în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent. Pentru anul 2010, valoarea sprijinului financiar este de 272,215 euro/1.000 litri, respectiv 1,162 lei/litru motorină (pentru un curs de 4,2688 lei pentru 1 euro, stabilit la 1 octombrie 2009).

În nota de fundamentare a proiectului, ministerele Agriculturii şi Finanţelor precizează că în sectorul vegetal cheltuielile cu motorina reprezintă până la 30% din costurile totale. În plus, cheltuielile cu motorina, energia, îngrăşămintele, produsele fitosanitare sau seminţele cresc constant.

 

Nevoi esenţiale pentru agricultura românească

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a solicitat, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui României, primului-ministru, precum şi comisiilor de Agricultură din Senat şi din Camera Deputaţilor, aprobarea de urgenţă a unor măsuri esenţiale pentru agricultura românească, ce includ reducerea accizei la motorina folosită în agricultură la nivelul de 21 euro/tonă, urgentarea plăţilor subvenţiei pe suprafaţă aferente anului 2009, în aşa fel încât acestea să fie folosite în campania de primăvară a anului 2010, găsirea de soluţii pentru ca tarifele pentru apa de irigat să fie sustenabile, sugerând folosirea preţului energiei nucleare sau hidro direct de la furnizor pentru plata energiei electrice, înlocuirea Legii despăgubirilor nr. 381/2002 cu o altă formă de sprijin , prin care fermierilor să li se asigure factorii de risc cei mai importanţi, respectiv îngheţul şi seceta, care în acest moment nu sunt acoperite de către societăţile de asigurări, precum şi dobânzi accesibile pentru creditele acordate agricultorilor.

LAPAR avertizează că în cazul în care solicitările privind reducerea accizei la motorină şi plăţile restante pe suprafaţă nu vor fi rezolvate până la începerea campaniei agricole 2010, asociaţiile membre ale LAPAR vor organiza diferite acţiuni de protest, atât la nivel territorial, cât şi naţional.

Vizualizat: 3656 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii