Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

Claas a inaugurat centrul regional din Bucureşti

Publicat: 30 aprilie 2012 - 19:37
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

La mai puţin de jumătate de an de la deschiderea biroului regional, producătorul german de utilaje agricole, Claas, a inaugurat şi primul centru regional în Bucureşti, pentru a veni în sprijinul fermierilor.

La eveniment au luat parte Finn Petersen, director general al Claas România, Patrick Claas, descendentul fondatorilor companiei, Jan-Hendrik Mohr, membru al Consiliului Executiv al grupului Claas şi Karl-Hubertus Reher, director regional al Claas.

inaugurare-sediu-claas_3_b


Prin lansarea noului centru regional va fi scurtat timpul de livrare pentru piesele de schimb de la 3-4 zile la maximum 24 de ore de la lansarea comenzii, fiind totodată asigurată şi o mai bună acoperire a punctelor de service.

Noul centru regional din comuna Afumaţi cuprinde pe lângă spaţiile de birouri, un depozit cu o suprafaţă totală de 1.850 m2 care va avea o capacitate de minimum 8.000 de repere, a precizat Luigi Radu, directorul de marketing şi vânzări al reprezentanţei din România. Potrivit acestuia, centrul se adresează exclusiv distribuitorilor Claas, care se vor asigura de onorarea comenzilor lansate de fermieri. În acest moment, firma lucrează cu 4 distribuitori la nivel naţional.

inaugurare-sediu-claas_2_b 

O pondere importantă a investiţiilor Claas România va fi alocată şcolarizării personalului şi a utilizatorilor utilajelor. Astfel, prima fază a programului de şcolarizare se va îndrepta către mecanizatori, apoi către maeştrii mecanici, urmând ca ultima fază şi cea mai importantă să fie alocată pentru personalul din service-ul Claas.

Claas este o companie familială, fondată în 1913 în Germania, care astăzi, are peste 9.500 de angajaţi şi a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 2,5 miliarde de euro. Claas deţine 14 centre de producţie, dintre care şapte în Germania şi alte şapte împărţite în Franţa, Rusia, Statele Unite, India şi Ungaria.
Potrivit statisticilor, compania este lider de piaţă la nivel European pentru combinele agricole, în timp ce combinele de recoltat furaje îi conferă poziţia de lider la nivel internaţional.

inaugurare-sediu-claas_1_b

Vizualizat: 6231 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Înghesuială la Rabla pentru tractoare!

Înghesuială la Rabla pentru tractoare!

31 ianuarie 2025 - 12:15

Programul Rabla pentru Tractoare pare să fie tras pe linie moartă deocamdată, cel puțin, însă fermierii nu și-au pierdut speranța că el va fi lansat, deși ar fi trebuit ca acest lucru să se întâmple spre finele anului trecut, așa cum fusese anunțat inițial.

Cantitățile de motorină pentru 2025 pentru care luați bani de la APIA!

Cantitățile de motorină pentru 2025 pentru care luați bani de la APIA!

21 ianuarie 2025 - 05:31

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial, un proiect de hotărîre Guvern privind acordarea ajutorului de stat la motorina folosită în agricultură în acest an. Proiectul de act normativ anunță și cantitățile de motorină pentru vegetal, zootehnie, pentru care fermierii, crescătorii de animale primesc banii de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Oficial! Cuantum subvenție APIA pentru acest an! Ce sumă iau de la APIA fermierii, crescătorii!

Oficial! Cuantum subvenție APIA pentru acest an! Ce sumă iau de la APIA fermierii, crescătorii!

21 ianuarie 2025 - 05:06

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, un proiect de hotărîre de Guvern care stabilește cuantumul pentru acest an al ajutorului de stat la motorina folosită în agricultură.

Sumă mult mai mică în 2025 pentru achiziția de utilaje agricole!

Sumă mult mai mică în 2025 pentru achiziția de utilaje agricole!

02 ianuarie 2025 - 18:46

Bugetul alocat intervenției DR -13 – “Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal” este diminuat anul acesta de la 100.000.000 euro, cât a fost în 2024, la 20.000.000 euro, conform celei mai recente versiuni aprobată a Planului Național Strategic 2023-2027, versiunea 7.1

Echipa AGROINFO vă dorește un an cât mai bun! La mulți ani!

Echipa AGROINFO vă dorește un an cât mai bun! La mulți ani!

31 decembrie 2024 - 16:12

MEREU ALĂTURI DE FERMIERI! Au mai rămas puține ore până la anul 2025. Pentru noi, care vă aducem informația atât de necesară în societatea în care trăim, pregătirile de sărbătoare se fac printre știri. Așa cum v-am demonstrat deja, noi, echipa Agroinfo, suntem mereu cu sufletul alături de voi. Ne străduim să vă informăm cât mai corect și cât mai repede cu putință.

Plăți făcute de AFIR în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

Plăți făcute de AFIR în conturile fermierilor, crescătorilor de animale!

24 decembrie 2024 - 04:30

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a derulat 7 sesiuni de primire a proiectelor în cursul anului 2024 prin care au fost puse la dispoziţia fermierilor, procesatorilor şi autorităţilor publice fonduri nerambursabile totale de peste 1,027 miliarde de euro.

Retrospectiva 2024: Agricultura României, marcată de proteste și secetă cruntă!

Retrospectiva 2024: Agricultura României, marcată de proteste și secetă cruntă!

23 decembrie 2024 - 06:10

Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică prelungită şi inundaţii catastrofale, cu impact direct asupra veniturilor fermierilor dar şi economiei.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Prezentați-vă la APIA cu actele pentru plata subvenției APIA! Termen 31 decembrie 2024!

Prezentați-vă la APIA cu actele pentru plata subvenției APIA! Termen 31 decembrie 2024!

02 decembrie 2024 - 15:43

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează astăzi că în perioada 02 – 31 decembrie 2024 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2025. 

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Utilajul indispensabil în fermele zootehnice

Utilajul indispensabil în fermele zootehnice

”Cel mai important lucru la încărcătoarele Weidemann, în comparație cu alte utilaje similare, este articulația oscilantă a utilajului, care permite circulația acestuia pe teren accidentat. Datorită articulației oscilante, corpul utilajului se balansează, dar utilajul nu se înclină”, explică Ioan Bucilă.

”Principalul operator al încărcătoarelor Weidemann este tatăl meu, care, deși nu are studii de mecanică agricolă și nici nu are permis de conducere, la 65 de ani a început să lucreze pe încărcător și acum e profesionist în operarea lor. Cel mai mult mă ajută că tata poate să facă anumite lucrări și fără ca eu să fiu prezent în fermă sau să fie nevoie de un operator specializat. Weidemann sunt încărcătoare foarte manevrabile, oricine poate să lucreze foarte ușor pe ele”, adaugă fermierul din Șieuț.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Întrebare

Întrebare
Î: De ce nu pot lucra pisicile la calculator? Detalii