Încă din anul 2012, compania Agrocomerţ Holding S.A. a iniţiat un ambiţios program de investiţii menit să apropie specialiştii companiei de clienţii Claas, Lemken, Amazone, Papadopoulos, Jeantil, Hawe, Oehler, Nardi, Frasgard precum şi de toţi agricultorii din Ardeal.
Astfel, în cursul anului 2012 după inaugurarea Filialei Ardud din Ardud, judeţul Satu Mare, s-au deschis 2 puncte de vânzări în localitatea Apahida, judeţul Cluj şi în localitatea Sebeş, judeţul Alba, iar pentru anul 2013 sunt programate a fi deschise în luna aprilie un Centru Regional în localitatea Cristeşti, judeţul Mureş şi până la sfârşitul anului 2013 o nouă filială la Cluj.
Prin aceste acţiuni, compania dovedeşte, încă o dată, că “Întotdeauna alături de tine” nu este doar un slogan, ci un punct forte care se regăseşte în viziunea tuturor angajaţilor ei.
Cea mai mare investiţie din această regiune este noul Centru Regional Transilvania, prin care se vizează ridicarea serviciilor oferite de către companie clienţilor săi la standarde înalte de eficienţă şi profesionalism.
Centrul Regional Transilvania cuprinde facilitaţi şi dotări moderne pentru lucrări de service şi mentenanţă în cadrul unui atelier de reparaţii dotat la un înalt nivel tehnic, un centru de şcolarizare şi training, un showroom spaţios şi bine reprezentat precum şi un depozit de piese de schimb generos dimensionat pentru a asigura clienţilor un timp scurt de aprovizionare şi o disponibilitate maximă.
Începând cu data de 03.04.2013, la acest Centru Regional, o echipă formată din 5 specialişti sales şi after sales vor fi la dispoziţia agricultorilor transilvăneni. Toţi angajaţii au beneficiat deja de stagii de şcolarizare la furnizorii companiei. “Eficienţă, competenţă şi profesionalism2 sunt cuvintele care ghidează activitatea echipei Agrocomerţ Holding S.A.