România se confruntă cu o discriminare în ceea ce priveşte subvenţionarea agriculturii, este de părere Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
Subvenţiile pentru agricultură continuă să fie una dintre temele principale de discuţie pentru fermierii români. „Dacă până acum o lună de zile discutam de 105+70 de euro, plăţi complementare, acum discutăm de 97+32 de euro. Deci avem mai puţină subvenţie în 2011 decât în 2010. A fost o lovitură neplanificată, greu de suportat de către agricultori. Pentru că în baza acestor subvenţii s-au planificat investiţii, cheltuieli cu îngrăşămintele, ierbicidele şi pesticidilele, tot ceea ce concură la viitoarea producţiei. Şi acum ne trezim cu un gol în buzunare”, ne-a declarat Viorel Matei.
Liderul FNPAR a participat luna trecută, la Budapesta, la o întâlnire a celor 12 state noi aderate la UE, care sunt nemulţumite faţă de politicile agrare. „Pentru 2012 prevăd nori negri asupra agriculturii româneşti. Rămânem cu această subvenţie, pe când Ungaria are 270 de euro pe hectar. Unde mai punem că Germania şi Franţa au câte 500 de euro. Aşadar ne confruntăm cu o discriminare în ceea ce priveşte subvenţionarea agriculturii. Noi doar în acte facem parte din Europa, însă în realitate suntem departe”, spune Viorel Matei
Acesta consideră însă că ne merităm soarta. „Atitudinea fermierilor români faţă de politicile agrare duse de către Uniunea Europeană nu se vede. Ceea ce se întâmplă cu agricultura românească este o bătaie de joc. Putem schimba lucrurile doar prin unitate. Să încercăm să atragem atenţia autorităţilor de la Bruxelles că şi fermierul român face parte din Uniunea Europeană şi merită aceleaşi tratamente”, afirmă preşedintele FNPAR.