Ministerul Agriculturii pregăteşte un proiect de act normativ privind amânarea datei alegerilor pentru camerele agricole pentru primul trimestru din 2013, a confirmat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu.
„La Ministerul Agriculturii este în lucru un act normativ pentru amânarea alegerilor camerelor agricole din motivul că din teritoriu s-au primit foarte multe sesizări şi reclamaţii cu privire la incoerenţa legii camerelor agricole, motiv pentru care, într-adevăr, este nevoie de a revizui acele articole, pentru că sunt motive de a contesta, probabil de cei care vor fi nemulţumiţi de rezultatul alegerilor, şi nu vrem să blocăm actul normativ datorită unor contestaţii care pe bună dreptate sunt.
La articolul 6 găsiţi că au drept de vot numai fermierii cu 1 hectar, în loc să spună numai fermierii înscrişi pe listele APIA de la 1 hectar în sus. S-a strecurat o greşeală, cred că de redactare mai degrabă, şi nu poţi s-o corectezi decât prin ordonanţă de urgenţă.
Doi, sunt cei care au solarii pe 8-9 mii de metri, cei care sunt sub un hectar şi nu sunt înscrişi la APIA, dar posedă solarii care în echivalent teren arabil au poate 10-15 hectare, n-au dreptul nici să fie aleşi, n-au dreptul nici să voteze. Totodată sunt excluşi fermierii din sectorul zootehnic.
Noi am vrut să forţăm nota, să ţinem alegerile, pentru că probabil nu s-ar fi observat sau probabil că n-ar fi fost motive de nulitate absolută a alegerilor, dar semnalele care au venit din teritoriu le-am dat în lucru la compartimentul juridic al Ministerului Agriculturii şi am cerut puncte de vedere şi la Ministerul Justiţiei şi atunci trebuie rectificarea aceea, iar procedura de a face un act normativ este mai greoaie şi dacă le-am face anul acesta le-am suprapune cu alegerile generale parlamentare şi am crea un haos în sistemul electoral: ce votezi, nici nu ştii, camere agricole sau deputatul din colegiul nu ştiu care? Şi atunci am zis să prorogăm acest termen pentru primul trimestru al anului următor.
În rest, resurse financiare sunt, voinţă există, chiar credeţi-mă că îmi doream aşa să implementăm acest act normativ, dar iată că ne-am lovit de lucruri mărunte, dar importante”, ne-a declarat secretarul de stat, Gheorghe Albu, care este membru al Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru Camerele Agricole ca reprezentant al Ministerului Agriculturii.
Preşedintele CNI transmite membrilor CJI din teritoriu să îşi continue activitatea
Preşedintele CNI, Gheorghe Glăman, a transmis în această dimineaţă Comitetelor Judeţene de Iniţiativă o notă prin care informa că la Ministerul Agriculturii se pregăteşte un proiect de act normativ privind prorogarea Legii nr. 283 (legea Camerelor Agricole) republicată.
„Eu ştiu că se lucrează la ceva şi asta am aflat-o ieri (20 sept. – n. red.) pentru prorogarea alegerilor. Cum le vor proroga, că îngheaţă ce s-a făcut până acum şi ce s-a făcut până astăzi e bun făcut şi se reia procesul peste trei, nouă, X luni, asta nu am de unde să ştiu pentru că nu am vrut să particip la această mascaradă de amânare, care nu are absolut nici un motiv. Probabil vor să facă o ordonanţă de prorogare şi ei speră să câştige alegerile şi să aibă destule mandate în Parlament, ca atunci când vor lua ordonanţa în discuţie să poată să schimbe şi termenii. Deocamdată, ca să fie bomboana mai dulce, zice numai prorogare. Mai mult n-am ce să ştiu, restul sunt numai bănuieli”, ne-a declarat Gheorghe Glăman. Acesta a precizat că a fost informat „semi-oficial” despre intenţia Ministerului Agriculturii, din discuţiile cu Gheorghe Albu, membru al CNI.
„Rog toţi membrii Comitetelor Judeţene de Iniţiativă (CJI) şi Comisilor Electorale Judeţene (CEJ) ca până la publicarea acestui act normativ în Monitorul Oficial să îşi îndeplinească în continuare sarcinile pentru care au fost aleşi de comunitatea agricolă, să primească şi să evalueze dosarele şi listele de candidaţi, să verifice şi să corecteze erorile din listele electorale sau, după caz, să efectueze completările cu persoanele îndreptăţite, dar care nu se regăsesc pe listele electorale înaintate de APIA şi ANPA sau ITRSV.
La publicarea acestui act normativ vom convoca o şedinţă ordinară a CNI în care vom aproba şi vă vom comunica procedura de urmat în funcţie de prevederile acestuia. Să ne ajute Dumnezeu să depăşim şi acest hop!”, precizează Gheorghe Glăman în nota adresată CJI.