Adama
Vinasa Rompak

Fermierii gălăţeni au recoltat porumbul de pe 70% din suprafaţa cultivată

Publicat: 12 octombrie 2011 - 10:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În judeţul Galaţi, dintre cele 110.005 hectare de porumb cultivate anul acesta, până acum au fost recoltate 79.028 hectare, reprezentând 72% din suprafaţa cultivată, a declarat, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală(DADR) Galaţi, Profira Onode.

Potrivit acesteia, estimările făcute de specialiştii DADR pentru această toamnă au fost de 3.582 kilograme porumb la hectar, dar s-a obţinut o producţie medie mai mică, de 3.334 kilograme pe hectar.
Producţia totală obţinută până în acest moment este de 263.453 tone reprezentând 93% faţă de cea estimată.

Porumbul pentru sămânţă a înregistrat producţii peste estimări
În ceea ce priveşte recoltarea porumbului pentru sămânţă, aceasta nu a ajuns nici măcar la jumătate. Dintre cele 674 hectare cultivate, au fost recoltate doar 207, dar producţia este foarte bună. Au fost obţinute 2.261 kilograme la hectar, iar estimările erau în jurul a 1.100 kilograme la hectar. „Producţia porumbului de sămânţă este de 204% faţă de estimări”, a spus Onode, potrivit Agerpres.

Recoltatul porumbului_b

Floarea-soarelui a fost recoltată 100%
Ea a adăugat că toate cele 45.762 hectare cultivate cu floarea soarelui au fost recoltate, iar producţia totală reprezintă 87% din cea estimată la începutul anului. Doar floarea soarelui pentru sămânţă a depăşit estimările cu 50%. ,,Dintre cele 1.592 kilograme pe hectar estimate că se vor obţine în actuala campanie de recoltare, au rezultat doar 1.384 kilograme/ha. Campania de recoltare a fost finalizată iar cifrele sunt următoarele: din 45.762 hectare de floarea soarelui s-au obţinut 63.337 tone. Îmbucurătoare sunt cifrele la capitolul recoltării pentru sămânţă. Avem cultivate 42 hectare, au fost recoltate 32, iar producţia este de 750 kilograme pe hectar, iar producţia obţinută este mai mare decât estimările”, a afirmat Onode.

Vizualizat: 3485 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Recoltă record de porumb în Banat: 12 tone/ha, pe un lot fertilizat organic de către specialiştii Smithfield Ferme

Recoltă record de porumb în Banat: 12 tone/ha, pe un lot fertilizat organic de către specialiştii Smithfield Ferme

Smithfield Ferme a obţinut şi anul acesta recolte record pe un teren fertilizat organic. Astfel, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentanţii Smithfield Ferme au participat la sfârşitul săptămânii, în localitatea Jimbolia la recoltarea publică a unui lot martor de 2,4 ha cultivat cu porumb hibrid Pioneer şi fertilizat organic de către Smithfield Ferme.

263 hectare au fost cultivate cu porumb modificat genetic, la Brăila

263 hectare au fost cultivate cu porumb modificat genetic, la Brăila

Porumbul modificat genetic, cunoscut ca MON 810, a fost cultivat în judeţul Brăila, în anul 2011, conform Ordinului 237/2006, pe o suprafaţă de peste 263,60 hectare, potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila, Traian Cişmaş.

Seceta din această toamnă a compromis cultura de rapiţă a fermierilor tulceni

Seceta din această toamnă a compromis cultura de rapiţă a fermierilor tulceni

Campania de însămânţat rapiţă s-a încheiat în judeţul Tulcea. Până acum agricultorii tulceni au reuşit să însămânţeze cu rapiţă doar 10.000 din cele 51.000 de hectare propuse pentru acest an, potrivit datelor de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Tulcea.

Fermierii olteni au încheiat recoltatul porumbului

Fermierii olteni au încheiat recoltatul porumbului

În judeţul Olt, fermierii au reuşit să strângă recolta de pe majoritatea suprafeţelor cultivate cu porumb şi, potrivit specialiştilor în agricultură, se pot declara mulţumiţi pentru că în acest an producţia a fost bună, de 3.700 kg/ha.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii