Adama
Vinasa Rompak

Alba: Recolte sub aşteptări la porumb şi floarea soarelui

Publicat: 02 octombrie 2013 - 13:34
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Deşi, în general, 2013 a fost un an agricol mai bun decât cel de anul trecut, unii fermieri nu au raportat producţii deosebit de mari.

Nicu Opriţa din Sebeş, judeţul Alba, ne-a spus că în acest an producţiile de porumb şi floarea soarelui nu au fost pe măsura aşteptărilor sale, seceta fiind cea care i-a adus pierderi atât la cantitate cât şi la calitate. „Anul acesta nu am recolte bogate. Am recoltat floarea soarelui de pe cele 90 ha semanate în primăvară şi am obţinut o producţie totală de 200 de tone, ceea ce nu poate fi numită o producţie bună. Iar la porumb abia azi (24 septembrie n.r.) am intrat la recoltat, dar estimez o producţie între 4 şi 5.000i kg/ha, deşi mă aşteptam la 7-8.000 kg/ha, în primăvară. La noi, în Sebeş, terenul este nisipos şi culturile au fost afectate de secetă, mai ales după data de 15 iulie. Porumbul şi floarea arătau foarte bine până la acea dată, dar arşiţa şi seceta le-au uscat forţat şi am pierdut mult la cantitate. Totuşi producţiile sunt mai bune decât cele din 2012, atunci am făcut doar 2.000 kg/ha la porumb şi 1.300 kg/ha la floare”, ne-a spus Nicu Opriţa.

Agricultorul are întreaga producţie contractată chiar dacă preţurile sunt mici, oricum „nu oferă mai mult nici un comerciant”, spune el. „Deocamdată depozitez producţia, dar am încheiat deja contract cu Transavia şi le voi livra 300 de tone de porumb, iar floarea a fost deja valorificată la preţul de 1 leu/kg şi am lichidat stocul. La porumb se vehiculează preţul de 0,50 lei/kg, oricum mai mult nu oferă nici un comerciant”, a adăugat fermierul din Alba.

Vizualizat: 2935 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Rusia nu vrea să prelungească acordul privind coridorul cerealelor la Marea Neagră

Rusia nu vrea să prelungească acordul privind coridorul cerealelor la Marea Neagră

05 iulie 2023 - 11:09

Rusia nu va accepta o propunere de compromis şi cere ca banca agricolă de stat - Rosselhozbank să fie reconectată la sistemul global de plăți SWIFT pentru a preveni sistarea acordului privind coridorul pentru cereale la Marea Neagră. Cu 13 zile rămase până la expirarea acordului prin care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră, Moscova declară că nu s-au înregistrat progrese în niciuna dintre cererile sale, inclusiv problema bancară.

Statele UE au fost principala

Statele UE au fost principala "destinaţie" a porumbului din Ucraina

19 iunie 2023 - 19:51

În perioada septembrie 2022-mai 2023, exporturile de porumb din Ucraina s-au ridicat la 24,24 milioane de tone, cu 20% mai mult faţă de perioada similară (de 9 luni) din sezonul 2021/2022. În ciuda numeroaselor obstacole, exporturile lunare pe tot parcursul sezonului curent au depășit în mod constant 2 milioane de tone de porumb. Numai în ultimele două luni (aprilie-mai 2023), livrările de porumb ale Ucrainei au scăzut sub medii lunare anterioare din cauza limitelor stabilite de delegația rusă în Centrul Comun de Coordonare.

Spania şi-a pierdut interesul pentru porumbul transgenic

Spania şi-a pierdut interesul pentru porumbul transgenic

30 noiembrie 2022 - 11:09

Porumbul modificat genetic pare să devină din ce în ce mai puţin atractiv pentru fermierii din Spania. Acest lucru este confirmat de cifrele publicate recent de Ministerul Agriculturii din Madrid.

Irigarea prin picurare - Cea mai performantă metodă de irigare

Irigarea prin picurare - Cea mai performantă metodă de irigare

01 noiembrie 2022 - 11:51

Nu incape îndoială că irigațiile reprezintă punctul cheie in obținerea unei producții ridicate la cultura porumbului, din moment ce seceta este aproape anual prezentă la noi in țară.

Franţa va exporta mai mult grâu şi mai puţin porumb

Franţa va exporta mai mult grâu şi mai puţin porumb

13 octombrie 2022 - 10:54

Agenția agricolă FranceAgriMer a majorat prognoza pentru exporturile de grâu moale francez în afara UE, în timp ce exporturile către statele UE au fost revizuite ușor în scădere. Exporturile franceze de grâu către țările din afara UE sunt estimate la 10,1 milioane de tone, cu 100 mii tone mai mult decât în raportul precedent şi cu 15,1% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, exporturile către statele membre ale UE au fost revizuite în creștere cu 60 mii de tone, până la 7,07 milioane de tone, cu 11,9% mai puţin față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost publicate în raportul lunar FranceAgriMer, din 12 octombrie.

Decizii inteligente pentru gestionarea dăunătorilor din cultura de porumb

Decizii inteligente pentru gestionarea dăunătorilor din cultura de porumb

11 august 2022 - 10:13

Avertizare! Se înregistrează zbor intens al fluturilor de Helicoverpa armigera la porumb!

Ce obligații au fermierii care recoltează sau reînsămânțează culturile de primăvară ACUM!

Ce obligații au fermierii care recoltează sau reînsămânțează culturile de primăvară ACUM!

21 iulie 2022 - 19:07

Luna iunie a fost cea mai secetoasă din ultimii 60 de ani în România și mulți fermieri au început să recolteze deja porumbul sau reînsămânțează suprafețele cu culturi de primăvară calamitate de seceta pedologică extremă.

Zonele în care se menţine seceta la începutul lunii septembrie

Zonele în care se menţine seceta la începutul lunii septembrie

30 august 2021 - 21:22

Cu toate ploile din ultima perioadă, seceta pedologică moderată şi puternică se menţine în mai multe zone din ţară, arată datele meteorologilor.

Cât va fi producţia de porumb şi floarea soarelui în 2021. Ce spune ministrul Oros despre preţurile cerealelor!

Cât va fi producţia de porumb şi floarea soarelui în 2021. Ce spune ministrul Oros despre preţurile cerealelor!

25 august 2021 - 18:48

Fermierii români vor recolta în acest an în jur de 13,7 milioane tone de porumb boabe şi 3,2 milioane tone de floarea-soarelui, arată primele estimări ale Ministerului Agriculturii.

Ziua Porumbului Orezu, ediţia a XII-a, pe 16 septembrie 2021

Ziua Porumbului Orezu, ediţia a XII-a, pe 16 septembrie 2021

24 august 2021 - 23:00

Unul din cele mai importante evenimente din agricultura românească, ZIUA PORUMBULUI OREZU, va avea loc anul acesta pe 16 septembrie, de la ora 10.00, în ferma lui Nicolae Sitaru din judeţul Ialomiţa.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii