A crescut furia în rândul crescătorilor de ovine după tragedia de pe Jepii Mici unde o tânără a fost sfârtecată de urs. Oierul Ionică Sterp, vicepreședinte Asociația Ciobanilor Profesioniști din România, spune într-un video postat pe rețeaua de socializare Facebook că miniștrii responsabili ar trebui arestați. Nu demisia, că niciunul nu demisionează.
Crescătorul de ovine spune că 36 de ciobani au fost uciși de urși în timp ce se aflau cu turmele de oi la pășunile din munte, alții au fost mutilați. Într-o audiență la ministrul Mediului, Mircea Fechet, oierul i-a dus cu el pe câțiva dintre ciobani scăpați cu viață din ghearele ursului, dar mutilați.
"Am zis către unul, dezbracă-te, să te vadă domnul ministru cum arăți. Nu, că nu e nevoie, că i se face rău, că crede, îi vede cum arată (a refuzat ministrul n.r). Nu a luat nimeni nicio măsură. Acuma, ne-a promis domnul premier că mâine (luni, 15 iulie, n.r.) convoacă CSAT de urgență și trece legea (legea care vizează vânarea unei cote la populația de urși n.r.) Dar dacă nu trece legea asta, noi nu scoatem autorizație de protest, dar io, personal, mă duc în fața Parlamentului și cine are probleme să vină acolo. Adică, spontan. Nu mai putem să fim batjocura autorităților," spune oierul.
Ionică Sterp a adăugat că au fost "purecați și-n fund" când au mers în audiență la ministrul Mediului, în schimb reprezentanții ONG-urilor ar fi intrat ca la ei acasă.
"Deci, aici se vede corectitudinea la gunoaiele astea care ne conduc", a subliniat crescătorul. "Nu numai că ursul omoară oamenii, îți ia porcul, îți ia oaia, vaca și pe ei (pe miniștri n.r.) îi doare-n fund."
Declarațiile la începutul înregistrării.