Viața fermierului de la munte: La mâna samsarilor și fără subvenție pe pășune!

"Fermierul de munte, departe de a fi plătit corespunzător!
Astăzi (duminică, 23 mai 2021) am avut oportunitatea de a sta de vorbă, la ei acasă în Munții Apuseni cu Marcel și Rovin despre provocările, neajunsurile, dar și oportunitățile de a fi fermier în regiunile montane. În această zonă, fermierii la sfârșitul lunii mai își duc animalele în vârful muntelui, unde stau cu ele până la finele lui octombrie sau depinde „cum-i vremea.“ Din păcate, neajunsurile fermierului de munte sunt mari, acesta întâmpină probleme legate de lipsa unei piețe de desfacere a produselor la adevărata lor valoare. “Este păcat că nu avem unde să vindem vițeii și suntem la mâna intermediarilor, care ne dau un preț de 1000-1500 LEI pentru un vițel de 3-4 luni.”

Laptele de la cele 8 vaci îl dau la viței sau la porci, iar restul îl țin pentru consumul propriu. Mai grav este însă faptul că subvenția de pe pășune, din păcate, nu le este accesibilă multor fermieri din zona de munte din diferite motive,  pe care nu le voi dezvolta aici. Dar voi încerca să desțelenesc această problemă omniprezentă în discuțiile cu mulți fermieri. Viața la munte este frumoasă, dar are și momentele ei mai puțin plăcute. De multe ori, diminețile cu ceață, cu ploaie sau cu un frig, care te cuprinde până în măduva oaselor te fac să te gândești de două ori până să ieși din casă, dar rapid iți dai seama că mulsul vacilor nu poate aștepta.

Cu toate acestea, Marcel este unul dintre puținii tineri care a simțit chemarea muntelui. Urmează cursurile Facultății de Zootehnie și își dorește ca în cele din urmă să se întoarcă aici, în inima muntelui și să facă ceea ce îi place atât de mult, să crească vaci. De admirat! Te uiți în jur la cele câteva căsuțe de munte și îți pui întrebarea firească cum au putut să reziste oamenii aici de-a lungul vremii.  Fondurile Europene țintesc această categorie de fermieri și alocă sume considerabile, ajungând până la sute de euro pe hectar pentru terenurile BIO și pentru animalele crescute libere. Întrebarea este însă ce dimensiune trebuie  să aibă o astfel de exploatație pentru a putea asigura un venit stabil unei familii, care poate mai are și 2-3 copii la școală. Exemplu fermierului vizitat este unul bunicel, cu 28 de capete, cu 10 porci în bătătură pe care îi vinde de Crăciun, „mai, mai că poți respira“, dar nu pentru multă vreme.

Lucrurile sunt deficitare din vechime, iar responsabilitatea o purtăm noi, politicienii.  Serviciile de consultanță agricolă ar fi trebuit deja să fie o realitate din teren! Personalul din Direcțiile agricole ar trebui să stea în teren “25 de ore din 24” pentru a explica fermierilor „cum, când și de ce”. Sistemul de organizare mai ales pentru cei din zona de munte ar fi trebuit coordonat de aproape, deoarece lipsa de informații, distanțele mari “până la centru“ și treburile zilnice pun fermierii în dificultatea de a vedea luminița de la capătul tunelului. Mai mult decât atât, faptul că nu se găsesc pârghiile necesare pentru ca terenurile care aparțin izlazului comunal să ajungă la adevărații fermieri este într-adevăr criminal. 

În Parlamentul European, zona de munte a fost și este pe agenda discuțiilor, în același timp, Bruxellesul nu poate să facă tot. Sunt convins că noul PNRR va reprezenta un instrument care va permite dezvoltarea și consolidarea acestor fermieri, astfel încât să poată furniza alimente de calitate, la prețuri accesibile pentru consumatori!" A povestit eurodeputatul Daniel Buda, pe pagina sa oficială Facebook.