Tânărul crescător de ovine Dumitru Branga din Arad, care provine dintr-o familie cu tradiție în oierit, consideră că problema acută a împărțirii pășunilor ar putea fi rezolvată astfel încât suprafețele de care au atât de multă nevoie crescătorii de animale să nu mai ajungă pe la cei din primării și rudele lor.
Crescătorul de ovine din comuna arădeană Mișca, la fel ca mulți alți crescători, este profund nemulțumit de împărțirea pășunilor.
Tânărul oier spune că pășunile s-ar fi împărțit între funcționarii din primării și rudele funcționarilor din primării, iar crescătorii de animale au avut de suferit. Toți vor să pună mâna pe o bucată de pășune ca să încaseze subvenția pe suprafață, nu contează că au sau nu animale cu care să asigure încărcătura dv 0,3 UVM pe hectar, condiție pentru încasarea banilor de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
"Am curățat tot timpul pășunea și când să luăm și noi unele beneficii de care aveam nevoie (oierul se referă la subvenția APIA pe suprafață n.r.), nu le-am luat noi, le-au luat alții. Dar de pășunat, tot noi am pășunat," a declarat tânărul oier la Agrostrategia, TVR 1.
Dumitru Branga spune că o soluție la problema pășunilor ar fi ca aceste suprafețe să fie împărțite de către direcțiile agricole județene, nu de primării cum se întâmplă acum.
"Aș vedea o soluție ca chestia asta cu închiriatul pășunilor să o dea în atribuția celor de la direcția agricolă județeană, adică să se facă undeva la județ, pentru că atuncea nu o să se mai poată, zic eu, folosi atât de mult interesele locale. Totuși, la județ ar fi altceva, zic eu," crede tânărul oier.
Tânărul oier este anul 4 la Facultatea de Zootehnie și se ocupă de o turmă de 1.800 capete ovine rasa Țurcană.