REGULI CARE SĂ ÎMPIEDICE FRAUDAREA BANILOR! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că bugetul alocat în 2021-2022 pentru sprijinul acordat tinerilor fermieri care se instalează ca șefi de exploatației agricolă este de până la 100 de milioane de euro. În același timp, șeful MADR spune că se vor schimba anul acesta regulile pentru că acești bani sunt prea ușor de fraudat.
Pentru măsura privind instalarea tinerilor fermieri am alocat între 80 şi 100 de milioane de euro, dar aici va trebui să vedem cum facem proiectul care este destul de uşor de fraudat.
Practic este o sumă forfetară, scrie o poveste acolo şi nu îl mai urmăreşte nimeni. Sunt bani de multe ori aruncaţi. Văd că funcţionează în toată Europa, dar nu ştiu cum îl monitorizează mai bine. La noi, scriu un plan de afaceri şi primesc 70% din bani.
Foarte mulţi dintre beneficiari, chiar dacă din tată în fiu fac agricultură într-un anumit domeniu, se duc şi întreabă unde pot obţine punctaj mai mare şi chiar dacă este în zona montană, vine unul şmecher, îi scrie un proiect pentru nu ştiu ce pepeni sau porumb dulce, pentru că are cele mai multe puncte. Nu poate să-l facă, se chinuie, nu rămâne pe piaţă, dar se chinuie să reziste ca să îndeplinească criteriile acelea şi să mai tragă ceva.
Am întâlnit concret în zona submontană aşa ceva. Consider că ar trebui, dacă tata e crescător de oi, să spună vreau să devin tânăr fermier şi vreau să cumpăr tot oi sau tot vaci, dar mai de rasă. Pericolul este că se găsesc tot felul de chichiţe de acestea, consultantul ştie pentru că este ajutat de oamenii din AFIR care scriu ghidurile şi atunci, în timp, pe un exerciţiu bugetar constaţi că o parte din banii se duc aiurea, pentru că vine unul care spune: "hai că îţi spun eu cum se face". Ceea ce nu e corect, a declarat ministrul agriculturii, pentru Agerpres.
El a fost întrebat ce va face pentru ca banii destinați tinerilor fermieri să nu mai fie atât de ușor de fraudat.
Am cerut în primul rând să facă ghidurile astfel încât 70% să meargă în investiţii certificate. Să vină cu factură că şi-a cumpărat animale, că şi-a cumpărat ceva. Este aproape o sumă forfetară, a adăugat șeful MADR.