Printre neregulile înregistrate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în această campanie de plăți subvenții, se numără adesea suprapunerea terenurilor. Adică, mai multe persoane solicită la plata subvențiilor același teren, aceleași parcele.
Directorul executiv APIA Iași, Sergiu Jităreanu, a subliniat că subvențiile pe hectar sunt plătite celor care muncesc terenul, nu proprietarilor care l-au dat în arendă. Fermierii români se plâng adesea că mulți proprietari au pretenția să încaseze ei subvențiile pe terenul muncit de fermieri.
"Apare un fenomen numit suprapuneri și supradeclarări. În urma declarației pe care dânșii o dau (cererea unică de plată APIA n.r.), chiar dacă este online sau fizic, se mai întâmplă situații când aceeași suprafață de teren este solicitată la plată de două-trei sau chiar mai multe persoane. Atunci, colegul care gestionează respectivul UAT (unitate administrativ teritorială n.r.), notifică cei doi, trei fermieri care se suprapun, îi cheamă la sediu, să aducă documente cu care să dovedească care din ei utilizează terenul. Nu este obligatoriu să fii proprietar.
Aici, trebuie să facem o specificație, faptul că noi (agenția de plăți n.r.) ne adresăm celor care utilizează terenul, nu proprietarilor. Subvenția se acordă acelor persoane juridice sau fizice care muncesc efectiv, care utilizează terenul.
După lămuriri, de multe ori se întâmplă (suprapunerea n.r.) datorită orientării greșite, nu se identifică corect", a declarat șeful APIA Iași, într-un interviu acordat Ziarului Evenimentul.
APIA se află în plină campanie de plăți în avans. Potrivit declarației directorului general APIA, Adrian Pintea, până la sfârșitul săptămânii trecute, a fost autorizată la plată suma de 566.995.777 euro pentru un număr de 445.084 fermieri, reprezentand 54,59% din numarul total de fermieri eligibili pentru avans. MAI MULTE DETALII AICI!