Din acest an, fermierii, crescătorii de animale pot obține bani în plus pe hectar și cap animal, prin accesarea noilor subvenții, eco-schemele. Potrivit directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, una dntre eco-schemele din vegetal este preferată de fermieri.
"În ceea ce privește eco-schemele, într-adevăr, este noutatea anului, noutatea acestei perioade politice agricole, să-i spunem așa, dar aici, fermierii, și astea au fost spuse și la instruire, și le repet, aceste eco-scheme sunt obligatorii pentru statul membru, dar nu sunt obligatorii pentru fermieri. Într-adevăr, sunt condiții suplimentare care trebuie respectate, în comparație cu plata de bază, să-i spunem așa, la fel cum sunt condiții specifice pentru cei care accesează măsurile de agro-mediu sau măsurile de agricultură ecologică, sunt bani mai mulți și semnificativ mai mulți, dar respectând anumite criterii și anumite condiții. La fel este și pentru eco-scheme.
Dacă ne referim la agro-mediu și la agricultură pentru măsurile pe care noi le avem delegate de la AFIR, anul acesta fiind și un an de început de aplicare a acestor eco-scheme și a noilor condiționalități care se impun în Programul Național Strategic, angajamentele se încheie pe o perioadă de un an, nu sunt angajamente, cum erau în exercițiul anterior, de 5 ani de zile sau la ecologic cu 2 ani de conversie și încă 5 ani. Tocmai pentru a se familiariza și a nu interveni anumite sancțiuni asupra cererilor de plată. Dar, zilele trecute sau undeva pe la jumătatea campaniei, am verificat și au fost la momentul respectiv, nu mai țin minte câte cereri au fost depuse, dar destul de mulți fermieri au accesat, în principal, eco-schema pentru vegetal, fiind preponderent cu mult mai mulți pe vegetal decât pe zootehnie, dacă vorbim grosso modo, numărul total de cereri care se depun anual," a explicat șeful APIA, la TVR1.