În urma depunerilor cererilor, au rămas bani din plafonul alocat pentru plata ajutorului de 73 de euro/vacă acordat crescătorilor de vaci pentru pierderile suferite din pricina războiului din Ucraina. Potrivit directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a fost alocat pentru plată un buget de 43 de milioane de euro, iar cererile depuse sunt doar pentru 21 milioane de euro. Cum vor fi împărțiți banii rămași crescătorilor?
"Această formă de sprijin a venit în contextul crizei generată de războiul din Ucraina. A fost o sesiune de depunere de cereri, unde cuantumul este de 73 de euro pe cap animal. În urma centralizării tuturor cererilor care au fost depuse, am ajuns la suma de 21 de milioane de euro, astfel încât plafonul de 43 de milioane de euro a mai rămas disponibil, astfel încât Parlamentul României a hotărât să fie încă o sesiune de depunere de cereri. Va mai fi o perioadă de depunere de cereri pentru această schemă de plată, iar în momentul în care va fi, legea este la promulgare la Președinție, în momentul în care va fi promulgată, publicată în Monitorul Oficial, atunci vom începe o nouă sesiune de depunere de cereri," a anunțat directorul general APIA, miercuri seara, la Agricultura la raport.
Șeful APIA a precizat că pentru cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor, în ce privește documentele, procesul va fi simplificat, iar sesiunea pentru cereri va fi mai scurtă decât cea anterioară.
Depunerea cererilor pentru acest ajutor acordat crescătorilor de vaci de lapte s-a încheiat la APIA pe data de 23 martie 2023.
Beneficiarii sunt crescătorii de animale, care au în posesie permanentă bovine înscrise în Baza Națională de Date (BND), în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație, respectiv:
persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.