Adama
Agrilevante-30sept
AGRICOVER

SĂPTĂMÂNĂ DE FOC! SE DECIDE SOARTA SUBVENȚIILOR PENTRU FERMIERI!

Publicat: 19 octombrie 2020 - 07:37
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

VOT CRUCIAL! Pe 20 octombrie 2020, este dezbătută și supusă votului în Parlamentul European, Bruxelles, Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013.

Acest document va înlocui regulamentele europene de până acum, care au stabilit cadrul și condițiile de acordare a subvențiilor din agricultură, și va sta la baza acordării tuturor schemelor de plăți din agricultură în noul exercițiu financiar, noua Politică Agricolă Comună (PAC).

Este unul dintre cele mai importante voturi pentru România: soarta fermierilor până-n 2027, decisă de Politica Agricolă Comună. Un dosar cu 2000 de amendamente, multe venite pe ultima sută de metri. Iar unele pot conține capcane mortale pentru România. (...) Ceea ce va fi votat va fi un compromis dificil și, pe alocuri, fragil, al unui Parlament European cu viziuni și interese foarte diferite. Foarte! Așa că, să ne rugăm să iasă varianta cea mai bună, pentru ca fermierul român să supraviețuiască vremurilor grele care stau să vină, a anunțat europarlamentarul român Carmen Avram (S&D), membră în Comisia AGRI, Parlamentul European, pe pagina sa oficială Facebook.

Potrivit Ordinii de zi a ședinței care se va ține marți, 20 octombrie 2020, în Parlamentul European, Comisia AGRI, vor fi supuse dezbaterii și votului următoarele documente:
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013
Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate, a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii și a Regulamentului (UE) nr. 229/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea insulelor mici din Marea Egee.

Vizualizat: 6375 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

O turmă de oi a intrat într-o seră și a mâncat kilograme de canabis: Săreau mai sus decât caprele!

O turmă de oi a intrat într-o seră și a mâncat kilograme de canabis: Săreau mai sus decât caprele!

23 septembrie 2023 - 06:06

O turmă de oi a mâncat 300 de kilograme de canabis în Grecia. Oile au intrat într-o seră din cea mai mare plantație de canabis medical din Grecia, iar proprietarul fermei a povestit pentru publicația hellas.postsen.com care a fost efectul asupra lor. 

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

22 septembrie 2023 - 06:58

Întrebarea a fost adresată pe un grup de oierit Facebook ciobanilor adevărați de către Paul Miron. "Cer un sfat ciobanilor adevărați. Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?"

MADR: Ziua satului românesc!

MADR: Ziua satului românesc!

21 septembrie 2023 - 20:39

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 22 -24 septembrie 2023, interval orar 9:00-19:00, la cea de-a treia ediție a „Târgului pâinii”, în cadrul căruia se va marca „Ziua Satului Românesc”. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Pavel D. Kiseleff nr. 30, București.

Comunicat AFIR ASTĂZI!

Comunicat AFIR ASTĂZI!

21 septembrie 2023 - 15:41

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.

Bani în plus pentru vaca de lapte!

Bani în plus pentru vaca de lapte!

21 septembrie 2023 - 15:15

"Îmbunătățim formele de sprijin pentru crescătorii de bovine prin acordarea subvenției la trei capete încărcătură pe hectar, pentru porumb siloz, ceea ce înseamnă că fermierii vor primi încă 260 de euro peste cei 200 de euro încasați," a anunțat ministrul agriculturii, Florin Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu Asociaţia Crescătorilor de Taurine din România.

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

21 septembrie 2023 - 09:02

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a participat miercuri, 20 septembrie 2023, la ședința Asociației Crescătorilor de Taurine din România, la sediul IBNA Balotești.

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

21 septembrie 2023 - 08:38

Povestea unei văcuțe dintr-un sat din România a înduioșat membrii unui grup al crescătorilor de vaci Facebook. S-a pierdut pe 6 septembrie și-n zadar proprietarii de 80 de ani au fost ajutați să o caute cu o dronă, s-au rugat și au implorat, nici urmă de văcuță. Supărați și cu lacrimi în ochi au hotărât să cumpere o altă vacă. Ce s-a întâmplat atunci?

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

21 septembrie 2023 - 07:57

"În perioada 18 - 19 septembrie 2023, am reprezentat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la lucrările Consiliului de Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles," informează secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, pe Facebook. 

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2023 - 18:48

Cornel Constantin Turcescu, directorul general al APIA, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Transilvania, în contextul parteneriatelor solide pe care agenția le are cu mediul bancar pentru facilitarea accesului fermierilor la creditare în condiții avantajoase.

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

20 septembrie 2023 - 18:18

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că astăzi a făcut plățile pentru cei care beneficiază de renta agricolă viageră. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile reprezintă o alternativă modernă și eficientă pentru depozitarea cerealelor, dar și a nutrețurilor. Versatilitatea lor, împreună cu costurile scăzute asociate, le fac un instrument deosebit de util pentru toți cei care doresc să își depoziteze produsele, fără să investească în construcția unor silozuri clasice sau magazii. Cum funcționează, puteți vedea în materialul următor.

Ești interesat de depozitare cereale în saci tip siloz?

0739 682 107

info@grainbags.ro

http://grainbags.ro/utilaje/

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare

Bancul zilei

Adevăr...

Adevăr...
Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească chiar totul, a creat bătrânele şi băncile din curte. Detalii