Ruginită de-atâta „performanță”, AGRICULTURA!

Agricultura românească oferă un jalnic spectacol, semn clinic că nu și-a găsit încă ritmul intern și nici drumul către propria identitate. Exercițiile bugetare europene șeptenale și programele naționale au eșuat în ținte și obiective. Însuși ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, recunoaște că am reușit “performanța” de a pierde un miliard de euro din PNDR 2007-2013, la care se adaugă penalizări. O căruță de bani care ar fi ajutat enorm agricultura.

Oficialii MADR recunosc că nu se poate face performanță cu ferme care obțin două tone de grâu la hectar, în timp ce randamentul vest-european depășește zece tone/ha. Dar unii dintre fermierii noștri încă mai trudesc cu mijloace tribale. În timp ce marii agricultori au specialiști și tehnologie de ultimă oră, fermele mici încă mai utilizează calul! Și, din păcate, acestea din urmă stau la talpa țării! 85 la sută dintre agricultorii care solicită subvenții exploatează sub cinci hectare de teren.

Suntem departe de ceea ce se cheamă marea performanță! Anual, milioane de hectare cultivate sunt calamitate. Fermierii privesc la cer precum statuile din Insula Paștelui, pentru că nu au sisteme de irigații și nici infrastructura necesară realizării unor producții ritmice și stabile.

Mergem mai departe... Avem o legislație eliptică, interpretativă și centrifugală, care nu face altceva decât să agraveze criza endemică a sistemului. Protestele fermierilor, legate îndeosebi de întârzierea subvențiilor și culminând cu greva foamei, au fost pata de culoare a unei agriculturi ruginite.

În instituții, birocrația este dusă spre... perfecțiune. Ghidurile pentru accesarea banilor europeni sunt prost concepute și mulți fermieri preferă să abandoneze proiectele. Un fost secretar de stat la Agricultură, acum mare fermier, pentru a dormi liniștit, a preferat să se împrumute la bancă pentru o investiție de trei milioane de euro, în loc să apeleze la banii europeni. Funcționarii care gestionează accesarea fondurilor europene aplică legislația comunitară orbește, iar eurofondurile nu prea ajung la beneficiari. Iată o prevedere draconică a AFIR: timp de cinci ani de la ultima plată efectuată, Agenția poate oricând să declare finanțarea ca fiind neeligibilă. Deci poate obliga beneficiarul să returneze toți banii!

Într-o țară în care prețurile au luat-o razna în jos, unde apa este mai scumpă decât laptele și carnea se vinde cu 3 lei/kg către abator, într-o țară cu inegalități majore între sectoare, cu ecartamente destul de mari între micii și marii fermieri, performanța nu-și prea găsește locul. Așa cum nu poate performa nici un minister cu specialiști de pripas!

Pe acest fond de instabilitate, mulți se miră că premierul Cioloș, cel care a diriguit agricultura comunitară, n-a reușit, nu vrea sau nu poate să scoată agricultura din impas. Un fermier îmi spunea că nu înțelege atitudinea Guvernului în ceea ce privește subvenția pe suprafață, care la noi este și de două ori mai mică decât media celorlalte state. Și-atunci devine legitimă întreabarea: nu cumva totul este făcut intenționat?! Dacă agricultura noastră ar performa la realul ei potențial, n-am sta noi în coasta celorlalte state europene? Obținând recolte mari, n-am crea o criză de supraproducție care ar pune presiune pe piața comunitară? Am mai „înghiți” noi pe nemestecate atâta producție de import?