ÎN VIZORUL COMISIEI EUROPENE. Acum, în noiembrie, avem o şedinţă pe nişte nereguli, lucruri sensibile pe care le-a sesizat (Comisia Europeană n.r.) pe componentele de achiziţii la beneficiarii publici, a dezvăluit directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Mihai-Liviu Moraru, într-un interviu pentru Agerpres. Beneficiarii publici ai banilor europeni sunt, de exemplu, primăriile, unitățile administrativ-teritoriale, pentru acești beneficiari trebuie să fie date explicații la Comisia Europeană.
AGERPRES: Cum stăm astăzi pe partea aceasta de recuperări de debite şi ce nereguli au fost sesizate de Comisie în implementarea proiectelor din PNDR?
Mihai-Liviu Moraru: Pe de o parte sunt nereguli, pe de altă parte sunt fraude. Sunt debite care se constituie pe parcursul implementării şi evident care se pot constitui la 7- 8 ani de la finalizare. Mi-aş dori să avem un impact cât mai redus, am încercat să mergem mai mult şi pe partea de prevenţie, de a eşantiona cu direcţia de control şi antifraudă, ca să avem o plasă de siguranţă suplimentară. Cunosc foarte bine importanţa acestei componente şi modul în care se uită Bruxelles-ul la noi şi pe partea această mai sensibilă, dar noi ca instituţie dăm dovada de cele mai bune intenţii şi depunem toate eforturile pentru a depista, a opri şi a bloca aceste elemente.
AGERPRES: Aţi spus că ştiţi modul în care se uită Bruxelles-ul la noi. Concret, cum ne vede pe zona aceasta a neregulilor?
Mihai-Liviu Moraru: Ne văd bine, dar mereu apar întrebări. Acum, în noiembrie, avem o şedinţă pe nişte nereguli, lucruri sensibile pe care le-a sesizat pe componentele de achiziţii la beneficiarii publici. Practic este o discuţie privind paşii făcuţi de agenţie pentru a clarifica toate aceste aspecte.
AGERPRES: Despre ce sume este vorba în cazul acesta?
Mihai-Liviu Moraru: Nu avem o cifră în momentul de faţă. Ne-au spus doar că este vorba de un portofoliu de plăţi din perioada 2017 până în 2019 şi noi trebuie să analizăm toată componenţa de achiziţii şi unde am constatat nereguli. Sperăm că va fi o sumă cât mai mică, dar o decizie de la Bruxelles se poate concretiza cam într-un an. Urmează runde de negocieri pentru a analiza portofoliul de proiecte cu grad de risc, iar intervalul de timp al plăţilor ar putea intra într-o eventuală discuţie privind o corecţie financiară. Cu siguranţa sunt cu ochii pe noi şi noi trebuie să depunem toate eforturile. Întotdeauna am fost de părere că banii europeni şi banii contribuabililor români trebuie să fie cheltuiţi corect şi eficient.