România şi Bulgaria implementează împreună proiectul „Danube Water integrated management (Danube Water)”, cu o valoare de circa 14 milioane de euro.
Proiectul este finanţat prin programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 2 'Utilizarea durabilă şi protecţia resurselor naturale şi a mediului şi promovarea unui management eficient al riscului în regiunea transfrontalieră', din fondurile programului de dezvoltare a zonei de frontieră româno-bulgare, România primind o finanţare de 9,6 milioane de euro, din suma totală a proiectului (85% finanţare externă, 13% cofinanţare de la buget, iar 2% cofinanţare de la partenerii din proiect), de 13,75 milioane de euro, restul revenind Bulgariei.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale "Apele Române'', proiectul este încadrat în categoria proiectelor strategice şi care are ca scop principal modernizarea şi dezvoltarea programului integrat de măsurători calitative şi cantitative pe sectorul comun al fluviului Dunărea, de către România şi Bulgaria.
Rezultatele din cadrul acestui proiect vor fi folosite pentru implementarea, atât a Strategiei Dunării, cât a Programului de dezvoltare transfrontalieră România-Bulgaria, se menţionează în comunicat.
Principalele tipuri de activităţi pe care cele două ţări le derulează în cadrul acestui proiect sunt: achiziţia şi dotarea cu echipamente, utilaje şi aparatură topo-geodezică similare şi performante; achiziţionarea de aparatură de navigaţie pentru desfăşurarea activităţilor de monitorizare calitativă şi cantitativă a fluviului Dunărea; achiziţionarea de soft-uri pentru prelucrarea datelor obţinute; intercalibrarea laboratoarelor regionale de calitatea apelor şi completarea dotărilor necesare pentru atingerea acestui obiectiv, achiziţia de soluţii standard şi materiale; instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor, aparaturii şi a soft-urilor; dezvoltarea unui model comun de prognoză a viiturilor şi îmbunătăţirea sistemului de avertizare pe sectorul de interes. Agerpres