Raport CE: Aproape 60% din beneficiarii plăţilor directe din România au peste 60 de ani!

Evenimentul va avea de la ora 9.00, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, Sala Fortuna.

Raportul de țară pentru România atrage atenţia că 55% dintre locuitorii zonelor rurale sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială şi subliniază decalajele existente în continuare între mediul rural şi cel urban.

Agricultura, ocupația tipică în zonele rurale, reprezintă 29% din totalul locurilor de muncă din România, însă numai 5% din PIB. O mare parte din forța de muncă rurală lucrează în agricultura de subzistență sau de semisubzistență, asociată cu munca informală sau cu munca familială neremunerată, cu o productivitate scăzută și cu sărăcia. Zonele rurale se confruntă cu o multitudine de dificultăți legate de educație, sănătate, incluziune socială, infrastructura de bază, diversificarea locurilor de muncă, emigrație și îmbătrânirea populației, reiese din datele prezentate în document.

Iată câteva date relevante din Raport referitoare la agricultura şi mediul rural din România:

Fermele de dimensiuni mari și medii care au nevoie de modernizare reprezintă doar 8% din exploatații și gestionează aproximativ 71% din suprafața agricolă utilizată. Restul de 92%, care reprezintă ferme mici, sunt exploatate pe bază de subzistență sau de semisubzistență, ce au productivitate și dotare tehnică limitate, orientare spre piață redusă sau inexistentă și un nivel scăzut de cooperare sau lipsă a cooperării.

Aproape 60% dintre beneficiarii plăţilor directe, care deţin 25% din totalul terenurilor arabile, au peste 60 de ani.

Suprafața totală acoperită de infrastructura de irigații reprezintă 20% din terenul agricol utilizat, dar suprafața irigată a scăzut în ultimii ani din cauza ineficienței sistemului, a costurilor de întreținere ridicate și a condițiilor meteorologice.

Accesul la credite este în continuare dificil, fapt care împiedică dezvoltarea și utilizarea fondurilor UE.

Balanța comercială cu produse agricole și alimentare a devenit pozitivă abia începând cu 2013. În perioada 2009-2014, ponderea importurilor agricole în totalul importurilor a fost constantă, la aproximativ 9%, iar ponderea exporturilor agricole în totalul exporturilor a crescut treptat de la 8% la 11%.

Munca în agricultura de semisubzistență este unul dintre principalii factori care stau la baza riscului ridicat cu care se confruntă România în materie de sărăcie sau excluziune socială. 55% dintre locuitorii zonelor rurale sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială (în comparație cu 31% în orașele mici și suburbii și 28% în orașele mari).

Veniturile reduse asociate cu agricultura de semisubzistență sunt cauza ratei celei mai ridicate a sărăciei persoanelor încadrate în muncă din Uniunea Europeană (20%) și o concentrație a sărăciei monetare în zonele rurale (71%). Aproximativ 80% din beneficiarii asistenței sociale trăiesc în zone rurale.

Decalajul dintre mediul rural și cel urban debutează la începutul ciclului de învățământ și devine mai vizibil pe măsură ce copiii avansează în cadrul sistemului. În perioada 2013-2014, doar 84% din copiii din mediul rural cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani erau înscriși în sistemul de învățământ preșcolar (90% în zonele urbane). Rata brută de școlarizare în învățământul primar și în cel secundar inferior a fost de 84% (97% în zonele urbane). Elevii din zonele rurale au rate de școlarizare în învățământul profesional și tehnic mai ridicate decât cei din zonele urbane, dar lipsa unor licee agricole specializate limitează nivelul de calificare în acest sector.

În 2013, numai 5% din tinerii din mediul rural cu vârsta între 14-24 de ani au absolvit o formă de învățământ superior (20% în zonele urbane). Părăsirea timpurie a școlii este în principal o problemă rurală, adesea legată de sărăcie. Aproape unul din trei copii din zonele rurale părăsește școala înainte de clasa a noua. Printre factorii care contribuie la părăsirea timpurie a școlii, menționați în cadrul strategiei naționale, se numără sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire a părinților, un grad redus de accesibilitate a serviciilor de educație și infrastructura limitată. O treime din școlile rurale nu îndeplinesc cerințele sanitare, aproape jumătate nu beneficiază de alimentare corespunzătoare cu apă și o cincime dintre acestea nu sunt conectate la canalizare, cu riscurile aferente pentru sănătate. Mai mult de jumătate nu sunt încălzite suficient.

Doar 76% din populaţia din zonele rurale are asigurare de sănătate, față de 95% în zonele urbane (date din 2014, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate).

În 2014, 27% din populația rurală era conectată la sistemul public de alimentare cu apă (92,7% în zonele urbane) și doar 5,3% era conectată la sistemul de canalizare (82,8% în zonele urbane). Doar 34% din gospodăriile din mediul rural aveau o toaletă în interiorul locuinței.

Numai jumătate din toate comunele au acces direct la rețeaua națională de drumuri. Conform INS, drumurile rurale reprezintă 38% din toate drumurile publice. Cu toate acestea, calitatea drumurilor este mult mai scăzută în zonele rurale: aproximativ 72% sunt acoperite cu pietre și pământ, ceea ce îngreunează utilizarea lor pe timp de ploaie, și mai puțin de 10% au fost catalogate ca fiind modernizate în 2014.

Următorul pas după publicarea raportului este transmiterea, de către autorităţile române, a Programului Naţional de Reformă şi a Programului de Convergenţă, precizează Reprezentanța CE în România. În cursul lunii mai 2016, pe baza documentelor sus-menţionate şi a analizei cuprinzătoare din Raportul de ţară, Comisia Europeană va emite recomandările specifice de ţară pentru România privind politicile economice.