BUGET UE DUPĂ 2020. 15 state membre ale Uniunii Europene au semnat, la finalul lunii noiembrie, o declaraţie comună prin care şi-au dat acordul să contribuie suplimentar la bugetul UE după ieşirea Marii Brtitanii, astfel încât agricultura şi politicile de coeziune să primească sume la fel de mari şi în perioada 2021-2027.
Premierul slovac, Peter Pellegrini, a afirmat, pe 29 noiembrie 2018, că ţările relativ mai sărăce din UE sunt dispuse să-şi majoreze contribuţia la bugetul Uniunii post-Brexit pentru a menţine finanţarea coeziunii şi agriculturii la nivelul actual, relatează Agenţia France Presse, citată de Agerpres.
„Suntem dispuşi să contribuim mai mult la buget, estimând că UE trebuie să susţină financiar în continuare priorităţile sale cu acelaşi volum (de fonduri) ca în prezent”, a declarat Peter Pellegrini la Bratislava, la finalul unei întâlniri a 15 ţări din UE, membre ale grupului „Prietenii Coeziunii”.
Peter Pellegrini nu a dat detalii în legătură cu sumele avute în vedere, dar a sugerat că restul celor 27 de membri trebuie să acopere golurile după Brexitul prevăzut în martie 2019. „Nu sunt de acord cu opinia potrivit căreia pentru o UE mai mică (după Brexit) va fi suficient un buget mai mic”, a declarat premierul slovac, adăugând că este „probabil valabil pentru gestionarea sa, dar nu pentru investiţii în infrastructură şi dezvoltare”.
Într-un comunicat transmis de grupul „Prietenii Coeziunii”, statele semnatare ale acordului susţin că cele două politici, Politica Agricolă Comună (PAC) şi cea de Coeziune, ar trebui să fie finanţate la nivelul din perioada 2014-2020 şi în perioada post-Brexit, 2021-2027.
Comisia Europeană a propus o reducere cu 7% a fondurilor de coeziune în bugetul global de 1.279 de miliarde de euro, pentru a compensa pierderea contribuţiei britanice, în timp ce fondurile pentru agricultură, care, împreună cu fondurile pentru dezvoltare, reprezintă cea mai mare parte a bugetului, ar urma să fie reduse cu 5%.
Detalii AICI: CÂT PIERDE AGRICULTURA după 2020! DE UNDE VOR FI TĂIAŢI BANII!
„Dorim bugetul aşa cum este în prezent”, a insistat Peter Pellegrini, adăugând că, „dacă bugetul trebuie redus, cerem mai multă flexibilitate” în alegerea cheltuielilor.
Declaraţia de la Bratislava a fost semnată de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia şi Ungaria, precum şi de membrii din zona euro: Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia şi Slovenia, relatează Agerpres.