PNDR: Noi reglementări pentru accesarea banilor europeni
Publicat: 13 august 2009 - 12:00
Solicitanţii fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor avea posibilitatea de a depune în acelaşi timp mai multe proiecte pentru măsuri diferite din cadrul PNDR, pentru a fi cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), a decis Guvernul printr-o Hotărâre adoptată în şedinţa din 5 august a.c., informează un comunicat emis de Biroul de presă al Guvernului.
Potrivit actului normativ, un solicitant va putea, de asemenea, să
depună proiecte pentru a fi cofinanţate din FEADR şi în situaţia în
care are în derulare proiecte de investiţii diferite, finanţate prin
Programul SAPARD.
Irigaţiile, finanţate prin PNDR
Prin aceeaşi Hotărâre, Guvernul a decis posibilitatea finanţării
sistemelor de irigaţii prin PNDR. Astfel, proiectele având ca obiect
amenajări de îmbunătăţiri funciare realizate pe domeniul public sau
privat şi pentru care proprietarul sau administratorul acestora asigură
accesul liber la infrastructura realizată vor putea fi finanţate prin
PNDR.
Potrivit actului normativ, finanţarea publică nerambursabilă a proiectelor din această categorie este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.
Noile reglementări adoptate de Guvern modifică HG 224/2008 care stabileşte cadrul general pentru aplicarea procedurilor de evaluare, selecţie, contractare, achiziţii, plată, control şi monitorizare aferente proiectelor cofinanţate din FEADR, prin PNDR.