România susţine propunerea Comisiei Europene privind ratele de finanţare FEADR în cadrul programelor de dezvoltare rurală şi consideră oportună extinderea prevederii privind aplicarea unei rate FEADR de 90% şi la măsurile de gestionare a riscului, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la Luxemburg.
"Considerăm oportună extinderea prevederii privind aplicarea unei rate FEADR de 90% şi la măsurile de gestionare a riscului, având în vedere în special, caracterul de noutate al acestora şi contribuţia pe care fermierii trebuie să o aloce în contextul situaţiei economico - financiare cu care se confruntă în această perioadă”, a afirmat Daniel Constantin, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Agricultură şi Pescuit de la Luxemburg.
Teme de interes distincte
Ţinând cont de faptul că Danemarca, aflată la preşedinţia Consiliului de la 1 ianuarie 2012, a realizat un raport al activităţii de reformare a PAC depusă în aceste şase luni de mandat, ministrul român al Agriculturii a apreciat că acesta consemnează principalele aspecte, însă, pentru România, rămân de interes anumite puncte majore de dezbatere, care vor fi discutate şi sub preşedinţia cipriotă.
Temele de interes pentru România vizează convergenţa plăţilor directe, "înverzirea", tinerii fermieri, fermierul activ, menţinerea cotelor de zahăr şi de lapte, menţinerea sistemului de drepturi de plantare, continuarea programului viticol şi iniţierea unui program similar în pomicultură, ratele de cofinanţare din dezvoltare rurală şi menţinerea actualului nivel al avansului, redefinirea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale.
„În ceea ce priveşte plafonarea, considerăm că ar trebui să continuăm discuţiile privind identificarea unor soluţii care să nu afecteze competitivitatea fermelor”, a subliniat acesta.
Aşadar, şeful MADR a susţinut că atunci când se calculează alocarea pentru acţiunile legate de mediu, ar trebui luate în considerare, pe lângă măsurile prevăzute în preambulul propunerii de regulament, şi includerea următoarelor măsuri ca:
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat pe 18 iunie la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Agricultură şi Pescuit de la Luxemburg.