Acum este momentul în care fermierul poate să regleze dacă va câştiga mai mult sau mai puţin. Europa ne-a făcut cadou o PAC pe principii politice, lăsând pe baza statelor membre capacitatea de a ajusta modul în care face plăţile, potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România – ProAgro, Alex Jurconi.
“Dacă nici acum nu reuşim, când se hotărăsc acordurile fine ale noului PNDR, căci astea dau substanţă veniturilor fermierului... Acum este momentul în care fermierul poate să regleze dacă va câştiga mai mult sau mai puţin. Europa ne-a făcut cadou o PAC foarte puţin definită, o PAC pe principii politice, lăsând pe baza statelor membre capacitatea de a ajusta modul în care face plăţile în detaliu”, a spus Alex Jurconi.
Acesta susţine că una dintre principalele probleme ale a agriculturii româneşti este capacitatea de predicţie a sistemului şi “asta ţine de informarea dintre vârf şi bază care nu funcţionează încă aşa cum trebuie”.
De asemenea, Jurconi consideră că la noul PNDR 2014-2020 ar fi necesare anumite schimbări. “Am avut cel mai bun exemplu de ceea ce înseamnă lipsa finanţării în agricultura mică sau foarte mică. Actualul proiect al fermelor familiale pe care PNDR-ul şi Agenţia de Plăţi l-au scos la licitaţie acum o lună jumătate. Sunt 20 de proiecte şi trebuia să fie o mie. De ce? Pentru că cei 50.000 de euro - finanţarea din partea fermierului, la un proiect la care statul dădea 50.000 euro, lipsesc cu desăvârşire în această zonă de afaceri. Asta, pentru mine, este cea mai clară poză a situaţiei din agricultură. (...) Mi-aş dori ca în noul PNDR să existe o abordare diferită, poate un punctaj diferit pentru aplicanţii care sunt asociaţii profesionale reprezentative, federaţii, organizaţii interprofesionale ale fermierilor pe programele respective”, ne-a spus Alex Jurconi.