Consiliului Uniunii Europene pentru Agricultură şi Pescuit a decis săptămâna trecută prelungirea Schemei Unice pe Suprafaţă (SAPS) până în 2020, creşterea sprijinul cuplat de la 10% la 12% din anvelopa financiară naţională pentru plăţile directe şi extinderea sistemului cotelor de zahăr până în 2017.
De asememea, agricultorii români vor beneficia de o nouă prevedere care să permită compensarea diferenţei nivelului de plăţi directe în comparaţie cu statele membre aflate peste media Uniunii Europene.
Deciziile au fost luate la reuniunea Consiliului Uniunii Europene - Agricultură şi Pescuit, de la Bruxelles, la care a participat şi o delegaţie a României, condusă de Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Scopul întâlnirii l-a constituit adoptarea mandatului Consiliului privind Pachetul legislativ pentru reforma PAC, în vederea demarării trialogului cu Parlamentul European şi Comisia Europeană în 11 aprilie 2013. Astfel, Consiliul a supus atenţiei miniştrilor acele elemente cu caracter politic, esenţiale în vederea atingerii unui acord între statele membre UE. Printre acestea se numără sistemul de plată pe suprafaţă, flexibilitatea între piloni, schema de înverzire, schema pentru sprijin cuplat şi cotele de zahăr.
Potrivit unui comunicat al MADR, pentru România au fost de maxim interes următoarele puncte: posibilitatea menţinerii SAPS ca plată tranzitorie premergător trecerii la SPS, o alocare mai importantă pentru sprijinul cuplat, posibilitatea revizuirii deciziei de transfer de fonduri între piloni, flexibilizarea şi o mai bună adaptare a cerinţelor de înverzire la specificul naţional, prelungirea regimului de cote la zahăr, mărirea sprijinului pentru infrastructura zonelor forestiere.
Astfel, România a reuşit să obţină o prelungire a aplicării SAPS până în anul 2020, care se va acorda împreună cu celelalte scheme de plată propuse de noua reformă: înverzirea, tinerii fermieri, fermele micii şi sprijinul cuplat de producţie (de genul celui acordat in prezent la ovine).
Deşi negocierile s-au concretizat cu o creştere a sprijinului cuplat de la 10% la 12% din anvelopa financiară naţională pentru plăţile directe, România va continua să-şi susţină poziţia iniţială, de extindere a procentului până la 15%, procent propus şi de către Parlamentul European.
Cel mai important punct obţinut de către România îl reprezintă introducerea unei noi prevederi care să permită compensarea diferenţei nivelului de plăţi directe în comparaţie cu statele membre aflate peste media UE. Propunerea aparţine României şi reprezintă o soluţie agreată de Consiliu şi Comisie referitor atât la asigurarea unei convergenţe externe mai echitabile între statele membre UE, cât şi în vederea sprijinirii financiare a fermierilor în mod proporţional condiţiilor noii reforme.
O flexibilitate mai mare de revizuire a deciziei statului membru în ceea ce priveşte transferul dintre piloni reprezintă, de asemenea, un mare câştig al negocierilor.
Sistemul cotelor de zahăr a fost prelungit până în anul 2017, iar pentru infrastructura zonelor forestiere s-a obţinut o creştere a intensităţii sprijinului de 25 puncte procentuale, de la 75% la 100%.