Politica Agricolă Comună (PAC) prevede instrumente şi oferă statelor membre o marjă de manevră pentru a oferi sprijin specific în vederea menţinerii producţiei de lapte în zonele caracterizate de constrângeri naturale specifice, inclusiv în zonele de munte, a afirmat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, cu privire la măsurile pe care CE le are în vedere pentru a sprijini producătorii de lapte din zonele de munte.
În baza noilor dispoziţii privind plăţile directe, statele membre pot decide să aplice alte sisteme, cum ar fi plăţi legate de constrângeri naturale, şi sprijin cuplat facultativ, pentru a direcţiona ajutorul către zonele defavorizate, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei, noile norme, privind dezvoltarea rurală, permit statelor membre să elaboreze programe specifice pentru a aborda provocări specifice, inclusiv producţia de lapte în zonele defavorizate. Intensitatea ajutorului pentru investiţiile din agricultură în zonele cu constrângeri naturale poate fi majorată cu 20%, în comparaţie cu alte zone.
Producătorii de lapte din zonele montane pot primi o plată care să reflecte pierderile de venituri şi costurile suplimentare pe care le presupune producerea laptelui în regiunile respective.
De asemenea, noul regulament, privind calitatea, a introdus termenul de 'produs montan' ca menţiune de calitate facultativă. Totul pentru a oferi producătorilor din zonele de munte un instrument eficient pentru o mai bună comercializare a produselor lor şi pentru a reduce riscurile de confuzie în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte originea produselor. sursa: Agerpres