Pentru a impulsiona dezvoltarea acvaculturii în UE, Comisia Europeană (CE) a publicat orientări strategice, cooperând astfel cu statele membre și cu părțile interesate la depășirea provocărilor cu care se confruntă acest sector.
Potrivit unei informări a CE, sectorul acvaculturii din UE are un potențial de creștere semnificativ și își poate aduce aportul la prezervarea resurselor marine supraexploatate.
Noile orientări vor contribui la coordonarea eforturilor la nivelul tuturor statelor membre. Ele nu creează noi obligații legale, ci prezintă o serie de măsuri voluntare pe care le pot lua statele membre, Comisia și părțile interesate pentru a promova această industrie care este sustenabilă din punct de vedere economic, social și al mediului și care oferă consumatorilor alimente de origine marină sănătoase și de înaltă calitate.
Potrivit CE, acvacultura poate oferi o alternativă viabilă la pescuitul excesiv și poate genera creștere economică și locuri de muncă, atât în zonele costiere, cât și în cele interioare.
„Astăzi, poate fi nevoie și de trei ani pentru obținerea unei licențe pentru o nouă fermă de acvacultură, ceea ce, în mod evident, descurajează investitorii. Doresc să cooperez cu statele membre pentru a reduce birocrația și pentru a spori competitivitatea acestui sector, pe baza nivelului ridicat de protecție a consumatorilor și a mediului pe care îl avem în prezent”, a declarat comisarul european pentru afaceri maritime și pescuit, Maria Damanaki.
Comisia Europeană a identificat patru provocări principale cărora trebuie să le răspundă sectorul acvaculturii: necesitatea de a se reduce birocrația și incertitudinea cu care se confruntă operatorii; nevoia de a facilita accesul la spațiu și la apă; cerința privind creșterea competitivității sectorului și nevoia de ameliorare a condițiilor echitabile de concurență prin exploatarea avantajului concurențial pe care îl au produsele din pește „originare din UE”.