Comisia Europeană pregăteşte noi simplificări ale PAC
Publicat: 24 noiembrie 2009 - 13:00
Într-un raport dat publicităţii în 20 noiembrie a.c., Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene şi-a prezentat răspunsurile la cele 39 de propuneri de simplificare ale Politicii Agricole Comune (PAC) pe care statele membre le-au înaintat împreună Comisiei în aprilie a.c..
Documentul de lucru cuprinde informaţii despre rezultatele procesului de evaluare şi o trecere în revistă a progreselor realizate din martie 2009 până în prezent, informează un comunicat al Comisiei.
Potrivit documentului, majoritatea celor 39 de sugestii, dintre care o mare parte privesc sistemul de acordare a subvenţiilor, au primit o apreciere pozitivă, iar Comisia îşi propune să le dea curs şi să le pună în practică rapid. De fapt, o parte dintre ele au fost deja avansate şi incluse în normele revizuite privind plăţile directe care se vor pune în aplicare începând cu 1 ianuarie 2010.
Programul a fost elaborat pentru a simplifica sistemul, asigurând, totodată, gestionarea adecvată a banilor publici, urmărind, totodată, reducerea procedurilor birocratice şi de eliminare a cerinţelor inutile impuse agricultorilor şi întreprinderilor. De asemenea, Comisia propune măsuri de ameliorare a legislaţiei europene în domeniul agricol.
Astfel, Comisia va continua să simplifice legislaţia UE pentru a le permite agricultorilor să devină mai competitivi, fără a aduce atingere obiectivelor şi responsabilităţilor financiare ale PAC.
În acest sens, începând cu 2010, oficialii UE se vor deplasa pe teren pentru a înţelege mai bine aspectele practice cu care se confruntă agricultorii, ceea ce le va permite să adapteze legislaţia europeană la nevoile acestora.
De asemenea, Comisia va emite o comunicare privind calitatea produselor agricole care va avea în vedere simplificarea şi reducerea birocraţiei în ceea ce priveşte standardele de comercializare şi sistemele privind indicaţiile geografice, făcând, astfel, ca agricultorilor să le fie mai uşor să producă bunuri de calitate.
Totodată, se vor depune, în continuare, eforturi pentru ca legislaţia UE să poată fi citită şi înţeleasă mai uşor, lucru ce va veni în sprijinul agricultorilor şi al altor persoane care nu au
cunoştinţe juridice, dar care sunt nevoite să aplice sau să înţeleagă reglementările.
Raportul Comisiei prezintă şi o serie de iniţiative suplimentare de simplificare, cum ar fi realizarea unor programe mai suple de promovare a produselor agricole. De asemenea, se ia în considerare o posibilă eliminare a normelor cu privire la etichetarea facultativă a cărnii de vită şi mânzat, ca şi posibilitatea armonizării termenelor de plată ale unor măsuri de dezvoltare rurală cu cele ale plăţilor directe.
Beneficiarii acestor simplificări sunt deopotrivă exploataţiile agricole şi întreprinderile din industria de prelucrare a alimentelor, care vor deveni mai competitive, populaţia locală din mediul rural, întrucât se vor crea mai multe locuri de muncă în zonele rurale şi consumatorii, deoarece sectorul agricol va putea să răspundă mai bine cererilor lor.
Raportul publicat la sfârşitul săptămânii trecute de Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene va fi discutat la reuniunea Consiliului Agricultură din luna decembrie.