Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE şi Comisia Europeană (CE) au insistat luni, în Luxemburg, asupra necesităţii de a ajunge în această săptămână la un acord privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC), transmite AFP.
“Fac apel la flexibilitatea dumneavoastră pentru că nu vom putea încheia acest proces de negociere şi evita incertitudinile care ar decurge din asta dacă nu vom reuşi să ne punem de acord în această săptămână, în contextul în care există atâtea aşteptări în lumea agricolă”, le-a spus ministrul irlandez al agriculturii, Simon Coveney, omologilor săi, în deschiderea reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH) din Luxemburg.
“Ceea ce este important este să ajungem la un compromis pentru a face în aşa fel încât elemente esenţiale ale reformei să poată fi puse în practică. Avem în faţa noastră mai puţin de 24 de ore pentru a încheia negocierile cu Parlamentul European (PE), aici, în Luxemburg. Şi ştim cu toţii că dacă acest lucru nu se va face aici şi acum, greutatea responsabilităţii de a-l amâna pentru nu se ştie când va fi enormă”, a declarat la rândul lui comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
Mărul discordiei rămâne repartiţia mai echitabilă a ajutoarelor între agricultorii aceleiaşi ţări, aşa-numitul principiu al 'convergenţei interne', una dintre cele mai importante măsuri ale reformei PAC, în condiţiile în care 20% dintre exploataţii primesc 80% din plăţi.
CE doreşte instituirea unei plăţi uniforme la hectar din 2019 sau cel puţin să se ajungă până la această dată la un nivel minim de convergenţă, în timp ce state ca Irlanda şi Italia doresc ca sumele să fie împărţite în funcţie de nivelurile de producţie.
De asemenea, un alt subiect spinos este cel al plafonării ajutoarelor. CE şi PE vor să limiteze la 300.000 de euro suma ajutoarelor primită de o fermă şi să reducă de o manieră degresivă plăţile superioare pragului de 150.000 de euro. Statele membre, pe de altă parte, doresc să-şi păstreze puterea de decizie în domeniu. Sursa: Agerpres