Reforma politicii agricole a Uniunii Europene trebuie să susţină biodiversitatea, iar conservarea şi refacerea ecosistemelor afectate trebuie să devină o prioritate politică centrală, relevă o rezoluţie adoptată recent la Strasbourg, de Parlamentul European.
Documentul arată că, întrucât Uniunea Europeană nu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul global privind biodiversitatea pentru 2010, conservarea biodiversităţii ar trebui acum să fie integrată cu prioritate în politici europene-cheie. Deputaţii europeni subliniază faptul că studii recente au arătat o pierdere constantă a biodiversităţii în Uniunea Europeană, fapt care duce la costuri economice devastatoare pentru societate, costuri care până acum nu au fost suficient luate în calcul nici în politicile economice, nici în alte politici ale UE.
Rezoluţia PE, adoptată cu 414 voturi pentru, 55 împotrivă şi 64 abţineri, este o urmare la Strategia privind biodiversitatea în perspectiva 2020, aşa cum a fost prevăzută de Comisia Europeană în mai 2011. „Tot ce ne oferă natura, precum apa curată, aerul curat, solurile fertile, hrana nu sunt numai cruciale pentru viaţa omului, ci reprezintă, în acelaşi timp, o valoare economică imensă. Conform estimărilor economiştilor, pierdem anual 3% din PIB prin pierderea biodiversităţii. Acest fapt costă Uniunea Europeană 450 miliarde euro anual. În comparaţie cu aceste cifre, investirea sumei de 5,8 miliarde euro anual pentru Natura 2000 este o afacere!”, a declarat raportorul PE în acest dosar, Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE).
Deputaţii europeni subliniază faptul că politica agricolă comună (PAC) este un instrument nu numai pentru producţia de hrană şi dezvoltare rurală, ci şi pentru conservarea biodiversităţii şi faptul că măsurile pentru protecţia mediului incluse în PAC „nu au reuşit până acum să oprească declinul general al biodiversităţii”.
Sursa: Agerpres