Adama
Vinasa Rompak

Tabără l-a demis pe şeful ADS

Publicat: 07 septembrie 2011 - 16:10
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, l-a demis pe preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, Radu Mihai Cristescu, interimatul la conducerea Agenţiei fiind asigurat, conform legii, de vicepreşedintele Adrian Dida.

„Preşedintele ADS a fost demis din cauza unor nereguli constatate în urma controlului efectuat în Agenţie dar şi în urma unor informaţii apărute în presă legate de activitatea Agenţiei. Conform legii, interimatul este asigurat de vicepreşedintele ADS, Adrian Dida, până când vom numi noul preşedinte”, a declarat, ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că se va sfătui cu premierul Emil Boc în legătură cu persoana care va fi numită la conducerea Agenţiei.
sursa: romanialibera.ro

Vizualizat: 2325 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii