Preţurile la principalele sortimente de brânzeturi nobile continuă să crească. Ultimele date de pe piaţa produselor lactate arată că evoluţia preţurilor va fi una destul de bună.
Astfel, la Grana Padano preţurile vor ajunge în curând la 6.200 de euro pe tonă, faţă de 6.113 în februarie. Coparativ cu luna martie 2009, creşterea este de 6,9%. La Parmgiano Italiano, altă specialitate italiană, creşterea ultimei luni este de la 8.563 la 8.625 de euro pe tonă.
Faţă de anul trecut, creşterea în martie este una spectaculoasă, de 19,38%. În ceea ce priveşte Edamer-ul, situaţia rămâne constantă, preţul se menţine la 2.825 de euro pe tonă. Şi aici creşterea anuală este una importantă, de peste 17%.
Singura scădere înregistrată se referă la Cheddar-ul din zona Oceania, principalul producător pe acest sector de piaţă. Faţă de 2.928 euro pe tonă în februarie, în luna martie preţurile au scăzut la 2.780 de euro pe tonă. La toate tipurile de brânzeturi se poate observa că preţul mediu pentru acest an este cu mult peste cel de anul trecut, dar sub cel din 2008. Aceasta arată că se constată o ieşire din criza de anul trecut.