Adama
Vinasa Rompak

Patronatul laptelui denunţă dictatura hypermarket-urilor

Publicat: 09 iunie 2010 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Reunită zilele trecute la Braşov, cu ocazia celei de a treia ediţii a Expo-Conferinţei Internaţionale din industria laptelui - Interlacta, conducerea Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a luat atitudine faţă de indiferenţa cu care sunt trataţi producătorii şi procesatorii din domeniu de către guvernanţi.

„Anularea subvenţiilor pentru crescătorii de animale a fost o lovitură dură dată fermierilor, iar autorităţile nu au venit cu alte soluţii pentru susţinerea acestui sector. În plus, obligativitatea ca din anul 2012 să procesăm doar lapte conform va fi un al doilea şoc pe care va trebui să-l suportăm”, susţine Ioan Dîrzu, preşedintele APRIL, care prevede o scădere a numărului de animale în cazul în care ministerul nu va lua măsuri imediate.

În opinia acestuia, calitatea laptelui materie primă va avea cel mai mult de suferit în situaţia de faţă. „În urmă cu doi ani România procesa lapte conform în proporţie de 30-32%, iar de cele mai multe ori acei 3.000 de lei erau destinaţi îmbunătăţirii calităţii laptelui.

Între timp, am ajuns la 67% lapte conform cu standardele UE, însă odată anulate acele subvenţii, fermierii nu vor mai putea face investiţii, iar Ministerul Agriculturii nu înţelege acest aspect. De asemenea, dispariţia cotei de lapte la nivelul UE, începând cu 2015, va crea alte probleme şi dacă nu vom fi pregătiţi, nu le vom putea face faţă”, avertizează Dîrzu.

Lupta cu retailerii

Pe de altă parte, reprezentanţii APRIL susţin că au o colaborare foarte bună cu fermierii, pe care de multe ori i-au ajutat să-şi eficientizeze producţia de animale, finanţând chiar achiziţia de utilaje moderne. Nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţia cu retailerii.

„Vedem multe produse mai ieftine decât ale noastre prin magazine, produse importate. Trebuie să ştiţi că multe ţări, chiar din UE, acordă subvenţii pentru produsele care se exportă, ceea ce la noi nu se întâmplă.

Totodată, în această perioadă de criză, retailerii doresc să obţină acelaşi profit. Dacă ne uită la raft, constatăm că există adaosuri de 50 la sută faţă de preţul pe care noi procesatorii îl dăm.Toate scăderile de preţ pe care le vedeţi în hypermarket-uri sunt suportate de procesatori.

Se poate spune că ne aflăm sub o dictatură a hypermarket-urilor”, a declarat George Grecu, vicepreşedinte APRIL. Cu toate acestea, consumul de lapte şi produse lactate din România este de cinci ori mai mic decât media europeană!

Vizualizat: 1527 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii