Adama
Vinasa Rompak

Noul secretar de stat al MADR – Liviu Bumbu, fost director DADR Neamţ

Publicat: 22 septembrie 2011 - 11:16
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Liviu Bumbu a fost numit, prin ordin al premierului Emil Boc, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, funcţie rămasă vacantă după demisia deputatului Adrian Rădulescu.

Liviu Bumbu, fost director al DADR Neamţ, a precizat că decizia de numire va deveni oficială, odată cu apariţia în Monitorul Oficial.

Acesta a subliniat numărul mare de intenţii pe care le va comunica în cadrul noului statut. „Ministerul Agriculturii este extraordinar de vast, de la lucruri obişnuite, cum este mâncarea de zi cu zi şi până la protecţia mediului, îngrăşăminte sau bune practici agricole. Nu se poate face nimic decât în colaborare cu domnul ministru şi cu toţi ceilalţi din minister. Eu vin din mediul direct productiv şi din contactul zilnic cu agricultorii şi problemele zilnice ale lor, dar trebuie să intru şi în problemele ministerului. Intenţii sunt multe, vin cu un sac plin de intenţii”, a declarat, pentru Agerpres, fostul director al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Neamţ,

Liviu Bumbu este membru al UNPR Neamţ, iar până la mijlocul acestui an a fost membru al PNL Neamţ.
Director interimar al DADR Neamţ a fost numit Traian Vararu.
Funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a rămas vacantă după demisia lui Adrian Rădulescu, ales deputat în colegiul 6 Neamţ la alegerile parlamentare parţiale din 21 august.

Vizualizat: 1956 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Modificarea Legii Camerelor Agricole, solicitată de FNPAR

Modificarea Legii Camerelor Agricole, solicitată de FNPAR

FNPAR a cerut, de urgenţă, modificarea Legii Camerelor Agricole. 

Adrian Rădulescu, de la secretar de stat al MADR la deputat PDL

Adrian Rădulescu, de la secretar de stat al MADR la deputat PDL

Adrian Rădulescu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii, de către premierul Emil Boc, printr-o decizie publicată joi în Monitorul Oficial.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii