Adama
Vinasa Rompak

Irimescu: Fără asociere nu se poate progresa! Noi avem doar 20 de organizații în sectorul legume și fructe

Publicat: 01 februarie 2016 - 14:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

România are o mare problemă din punct de vedere al organizării în sectorul de legume și fructe, în condițiile în care la ora actuală există doar 20 de organizații de producători, spune ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Unul dintre dezavantaje este că acești fermieri pierd subvenții europene, care sunt acordate prin intermediul formelor asociative ale producătorilor agricoli.

Acesta a participat luni, 1 februarie 2016, la lansarea Caravanei privind asocierea fermierilor din sectorul horticol, organizată la Piața de Gros Abundia, de către Ambasada Olandei la București.

La Bruxelles au fost multe discuții privind slaba organizare în țările Europei Centrale și de Est. Nu este doar cazul României, nici chiar Polonia nu stă foarte bine, iar subvențiile europene sau sprijinul european se acordă prin intermediul organizațiilor de producători. Din păcate, în România, avem puține organizații de producători în acest sector, în jur de 20 de organizații. Cea mai importantă a avut în anii de la aderare investiții pe fonduri europene și naționale undeva la 16-17 milioane lei, iar cifra de afaceri a organizației celei mai importante este de 70 de milioane de lei anual. O cifră îmbucurătoare, dar este un caz unic, pentru că ceilalți sunt de mică capacitate, a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Olanda, numărul doi în lume la exportul de fructe și legume, deși are sub două milioane ha de teren agricol

În opinia acestuia, România are de învățat din experiența Olandei, în condițiile în care această țară este al doilea exportator al lumii pe fructe și legume, deși deține o suprafață agricolă redusă, sub două milioane de hectare.

Olanda este numărul doi în lume la exportul de fructe și legume și în general la produse agroalimentare, deși are o suprafață agricolă de mai puțin de două milioane de hectare. Are o suprafață cât 4-5 județe ale României, dar este suprinzător de performantă. Avem foarte multe de învățat de la acest stat membru, care deține și președinția Uniunii Europene. Olanda a reușit să aducă experți de bună calitate, iar modelele prezentate aici și tehnologiile denotă faptul că este în top în acest sector. Cu sprijinul lor cred că vom putea să punem în practică, în câțiva ani, acest potențial al României despre care vorbim. Credem că dacă ne inspirăm din experiența dânșilor, vom reuși să progresăm pentru că, în ziua de azi, fără asociații și fără cooperative nu se poate progresa (...), a subliniat Achim Irimescu.

achim-legume_b

Ambasada Olandei la București organizează, în perioada 1-4 februarie 2016, Caravana „Importanța asocierii pentru succesul de piață al fermierilor din sectorul horticol”, care se va desfășura în patru zone de referință pentru sector. După București, Caravana va ajunge la Ruse (Bulgaria), Tecuci (jud. Galați) și Iași. Experții Olandezi vor împărtăși fermierilor români experiența lor în acest sector și rolul asocierii producătorilor agricoli, mai notează Agerpres.

Vizualizat: 1586 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Legumele polonezilor pierd teren pe piaţa horticolă internaţională

Legumele polonezilor pierd teren pe piaţa horticolă internaţională

În 2015, Polonia a înregistrat o scădere a volumului de legume exportate, varza fiind cea mai afectată, în principal din cauza embargoului impus de Rusia.

6.200 euro/ha/an pentru legumele în sere! Ce sere sunt excluse de la această plată?

6.200 euro/ha/an pentru legumele în sere! Ce sere sunt excluse de la această plată?

Un fermier care cultivă legume în sere se califică pentru substanțialul sprijin cuplat dacă respectă o condiție esențială. Care este aceasta?

Senat: 51% din legumele, fructele şi carnea din magazine vor fi româneşti

Senat: 51% din legumele, fructele şi carnea din magazine vor fi româneşti

Senatorii au aprobat, pe 6 octombrie 2015, un proiect de lege care obligă toţi comercianţii ca 51% din carnea, legumele şi fructele vândute de aceştia să fie procurate din lanţuri alimentare scurte. Proiectul va merge la Camera Deputaţilor în calitate de cameră decizională. Dacă vor primi acordul deputaţilor, noile reguli ar urma să intre în vigoare după şase luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Seceta taie peste 20% din producţiile de legume şi fructe. Ce legume s-au scumpit deja şi cât?

Seceta taie peste 20% din producţiile de legume şi fructe. Ce legume s-au scumpit deja şi cât?

Producţiile de legume şi fructe din acest an vor fi mai mici cu peste 20% din cauza secetei prelungite, iar din toamnă preţurile acestor produse ar putea creşte semnificativ, afirmă Aurel Tănase, directorul executiv al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România.

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii