Ceea ce este important la ferma familială şi diferit faţă de anul trecut este că vom avea în vedere să fie angajaţi numai rudele până la gradul trei, a declarat, marţi, directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa.
Ministerul Agriculturii a anunţat că va pune la dispoziţia micilor fermieri şase proiecte tip, atât pentru sectorul vegetal cât şi pentru cel zootehnic. Ulterior vor mai fi întocmite alte 4-5 proiecte. „Am realizat la nivelul Ministerului şase proiecte tip, pe zootehnie, pe vegetal, dar şi mixte. În discuţiile pe care le-am avut deja cu cei de la ASAS şi de la Institutul de Economie Agrară urmează să mai întocmim încă 4-5 proiecte tip la care beneficiarii pot apela. Primele proiecte vor fi puse la dispoziţie odată cu deschiderea sesiunii de depunere din luna mai pentru investiţiile în ferme şi spijinirea fermelor familiale. Ceea ce este important la ferma familială şi diferit faţă de anul trecut este că vom avea în vedere să fie angajaţi numai rudele până la gradul trei. Nu se permite angajarea de persoane străine în cadrul fermelor de familie”, a spus Popa.
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat marţi că prima sesiune de depunere de proiecte din perspectiva financiară 2014 -2020 se va deschide în data de 20 de mai, pe măsura dedicată investiţiilor în ferme şi sprijinirea fermelor de familie. „Pe 20 mai se va deschide prima sesiune de depunere de proiecte din perspectiva 2014 -2020, din cele 8 miliarde de euro pe care le punem la dispoziţie pe măsura 121 privind investiţiile în ferme şi sprijinirea fermelor de familie. Aici trebuie să folosim regulamentul european de tranziţie pentru că nu există regulamentul final aprobat de către Comisie, dar sper să îl avem în această lună”, a spus Constantin.
Prima măsură care se va lansa în luna mai, respectiv „Investiţii în exploataţii agricole” şi fermele de familie, are alocată o sumă de 150 de milioane de euro. Agerpres