Într-unul din numerele trecute ale revistei Ferma a apărut un articol interesant, intitulat "Eficienţă maximă în accesarea fondurilor UE", despre birocraţia prin care este nevoit să treacă un fermier care vrea bani europeni.
În speţa de faţă, pe care o recomand cu căldură oficialilor care nu înţeleg gradul redus de absorbţie al fondurilor UE, ori cum funcţionează România 2012, autorul materialului povesteşte de câte persoane şi adeverinţe este nevoie pentru întocmirea documentaţiei necesare cumpărării unui tractor pe Măsura 121.
Ei bine, aşa aflăm că pentru acest măreţ demers, solicitantul are nevoie de nu mai puţin de 142 de persoane, implicate în vreun fel ori altul în dosarul de finanţare.
Cine sunt cei în cauză ? Oameni cu diverse calităţi oficiale, care avizează ori au un rol în proiect, începând de la consultanţi, ofiţeri bancari, personal din primărie, angajaţi, APIA, Mediu, Sanepid, MADR, DSV.
Vă daţi seama câte drumuri, telefoane şi energie consumă solicitantul nostru. Adică bani, până la urmă. Numai timpul pierdut pe drumuri reprezintă timpul furat de la alte activităţi productive, deci omul pierde bani din nou. Oricine trăieşte astăzi în România ştie cum merg lucrurile astea. Când ai impresia că hârtia cutare e ok, un tip din cei 142 îţi spune că lipseşte o ştampilă de un ştiu unde. Ori că formularul x nu este completat corect. Ba te mai loveşti şi de unii nu înţeleg natura actului solicitat ori la ce serveşte acesta. Ajungi să te confrunţi cu tot felul de situaţii hilare şi observi cât de eficient este statul român. Bunăoară, la un moment dat, autorul articolului observă că la o instituţie de stat două tinere absolvente de ASE numai asta fac toată ziua: scanează documente.
În fine, povestea noastră are şi un final de... Oscar. Când să zică „ Ura”, fermierul primeşte lovitura de graţie: sesiunea s-a amânat!
Care este, până la urmă, adevărul cu fondurile UE ? În mare, cred că pe tărâmul cu pricina se confruntă două lumi. Al celor care oferă bani, care au regulile şi criteriile lor, respectiv al celor care solicită bani şi care trăiesc după criteriilor lor, în realitatea economică din prezent. Din păcate, cele două lumi vorbesc limbi atât de diferite încât, iată, nu se pot înţelege. Precum bine spunea eroul nostru, în România nu funcţionează prezumpţia de nevinovăţie. Altfel nu se poate explica întreaga epopee necesară întocmirii unui dosar UE, în scopul achiziţionării unui tractor. Şi apoi, nu este corect ca pentru un necinstit, fie acesta funcţionar ori beneficiar, să fie pedepsiţi nouă oameni cinstiţi.