Asociaţia producătorilor de carne de vită şi de miel din Noua Zeelandă a realizat o estimare referitoare la preţul pe care fermierii din această ţară l-ar primi în acest an, în trei scenarii diferite ale ratei de curs a dolarului neozeelandez în comparaţie cu trei dintre principalele valute de pe piaţă.
Aceste scenarii folosesc rate de schimb de 0,64, 0,68 şi 0,72 de dolari americani pentru un dolar neozeelandez, respectiv ratele încrucişate ale euro şi ale lirei sterline. În aceste estimări s-a utilizat o medie de 17,4 kilograme pentru un miel la sacrificare, aceasta desigur dacă condiţiile meteo vor fi ideale.
În concluzie, la o rată medie de 0,68 dolari americani pentru unul neozeelandez preţul plătit pentru miel la poarta fermei va fi de 82 dolari neozeelandezi pentru un animal. Pentru comparaţie, în 2009 preţul cel mai mare plătit a fost de 89 dolari. Creşterea preţului este una importantă.
În perioada 2005-2008, sumele plătite au fost şi cu 46% mai mici, la 56 de dolari per animal. Ratele de schimb bune estimate vor avea un efect mai mult decât benefic asupra fermierilor din Noua Zeelandă care exportă această marfă.
În cea mai pesimistă estimare preţul obţinut ar fi oricum mult mai ridicat, de 75,40 dolari per miel. În ultimii ani, numărul de animale trimise la export a scăzut foarte mult, ceea ce a afectat în sens pozitiv preţul plătit. Cursul mediu afişat de Banca Naţională a României era pe data de 10 septembrie de 2,43 dolari neozeelandezi pentru un leu.