Adama
Vinasa Rompak

Grădini de zarzavaturi în şcolile din Manilla, pentru combaterea sărăciei şi a greutăţii excesive

Publicat: 19 ianuarie 2011 - 10:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

La Manilla, tot mai multe şcoli au creat grădini de zarzavaturi în curţile unde elevii ies în pauză, pentru a transmite copiilor obiceiuri alimentare sănătoase şi a le permite celor săraci să se hrănească cum trebuie, într-o ţară în care fast-food-urile se înmulţesc pe zi ce trece, informează AFP.

Legumele sunt folosite la pregătirea mesei de prânz a şcolarilor. Cele care nu se consumă se vând,  iar banii câştigaţi sunt destinaţi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale familiilor sărace. În lipsă de spaţiu şi de pământ, o parte din legume au fost cultivate în sticle de plastic ce atârnă de-a lungul zidurilor.

'Copiii învaţă să se hrănească sănătos şi implicăm şi părinţii  pentru că dorim ca familiile să se dezveţe să mai mănânce la fast-food', spune o directoare de şcoală. Proiectul, aplicat în câteva şcoli din Manilla la iniţiativa Ministerului Educaţiei, urmează să fie extins şi la şcoli din provincie.

Bucătăreasa - şi nutriţionista - unei şcoli spune că programul, lansat în 2010, începe să-şi arate roadele. Au fost aleşi 100 de copii care sufereau de malnutriţie dintre cei 3 000 de elevi ai şcolii şi care au fost primii beneficiari ai recoltelor din grădina de zarzavat. La câteva luni de la începutul programului, 'statisticile arată că ei sunt mai sănătoşi, se concentrează mai bine şi au rezultate şcolare mai bune', spune nutriţionista.

Restaurantele fast-food sunt mai dese în Filipine chiar decât în Statele Unite. Principalele reţele americane şi-au înmulţit unităţile, iar o firmă filipineză are cel puţin un restaurant în cel mai mic sat filipinez. Acasă, hrana principală rămâne orezul, însoţit însă de alimente prăjite sau înecate în ulei. Numărul cazurilor de hipertensiune şi diabet este în creştere la adulţii între 20 şi 40 de ani. 'În centrele comerciale se pot observa mulţi copii prea graşi şi adulţi obezi. Nu sunt obişnuiţi să facă sport şi să mănânce sănătos', spune un reprezentant al grupului farmaceutic Sanofi Aventis. În plus, este o problemă de natură culturală, bucătăria filipineză fiind foarte sărată, grasă şi bogată în alimente dulci, care se servesc la numeroasle festivaluri organizate în ţară, adaugă acesta.

Un raport anual asupra nutriţiei, elaborat de guvern în 2009, arată că 27% dintre adulţi sunt supraponderali şi că 25% suferă de hipertensiune. Sunt însă cifre mult sub situaţia reală, pentru că mulţi filipinezi nu merg la doctor şi nu ştiu că au hipertensiune.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 879 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii