Adama
Vinasa Rompak

Estimări privind producţia americană de carne de porc

Publicat: 12 iulie 2010 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Pentru 2010, producţia americană în domeniul cărnii de porc va fi de 22,1 milioane de uncii, cu 3,8% mai puţin decât în 2009, a anunţat Departamentul American pentru Agricultură. În ceea ce priveşte preţurile, acestea continuă să reflecte numărul mai scăzut de capete sacrificate, dar şi cererea în creştere din partea consumatorilor.

Pentru al doilea trimestru, acestea sunt în medie de 59-60 de euro pentru 100 de uncii (45,5 kilograme). Chiar dacă specialiştii din piaţă apreciază că a fost atins maximul din acest an, preţurile sunt încă sub nivelul de anul trecut. În aprilie, creşterea înregistrată la importurile de carne de porc a fost de 36%, cauzată de preţurile mai mari de pe piaţa americană şi de dolarul mai puternic.

În ceea ce priveşte sacrificările interne, acestea au scăzut în cel de-al doilea trimestru, trebuie subliniat că greutatea animalelor sacrificate a crescut, ceea ce a mai redus din efectele negative. Producţia estimată de autorităţile de specialitate americane sunt pentru cel de-al doilea trimestru de 95 milioane uncii (43 mii de tone). De asemenea, pentru al treilea trimestru estimările au fost reduse cu 20 de milioane de uncii.

 

Piaţa europeană e caracterizată de lipsa uniformităţii preţurilor

Piaţa europeană a cărnii de porc se face remarcată prin lipsa unei egalităţi între diferite ţări (conform tabelului alăturat). Dacă în Spania şi Danemarca preţurile au rămas constante, cotaţiile în Olanda, Belgia şi Germania au scăzut vizibil. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Germania şi Austria, cu 8%.

Cei din industria de specialitate au anunţat că recesiunea este datorată scăderii profitului dar şi creşterii cantităţii de carne vândută. Împotriva previziunilor, preţurile din Spania au rămas constante. Ca şi trend, pentru perioada următoare, numărul de porci maturi disponibili pentru sacrificare va creşte, ceea ce va reduce presiunea din piaţă, iar cel mai probabil în următoarea săptămână preţurile vor rămâne constante.

De obicei, în această perioadă a anului preţurile scad, pentru ca ulterior să-şi revină.

 

/apps/agroinfo/resources/images/bf11ac2b9f3c408656c6f78155feef05_pret-carne-porc-piata-europ.jpg

Vizualizat: 897 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii